Greenpeace propune interzicerea zborurilor dacă există o alternativă cu trenul cu durata mai mică de 6 ore
O treime dintre cele mai frecventate zboruri din Uniunea Europeană au o alternativă cu trenul cu durata mai mică de şase ore, iar interzicerea lor ar permite economisirea a 3,5 milioane de tone de dioxid de carbon (CO2), potrivit Greenpeace. ONG solicită ”schimbarea radicală a modului în care se călătoreşte”.
În contextul actual al transportului, ONG-ul a făcut apel la revitalizarea transportului feroviar, pe care l-a descris drept „ruda săracă a politicilor publice europene”.
Zborurile pe distanţe sub 1.500 de kilometri reprezintă un sfert din emisiile din sectorul aerian european, a notat ONG-ul într-un studiu.
Concret, 51 dintre cele mai frecventate 150 de zboruri pe distanţe scurte din Uniunea Europeană (excluzând conexiunile insulare), respectiv 34% dintre acestea, au deja o alternativă feroviară cu durata mai mică de şase ore. Rutele cele mai frecventate din UE (Paris-Toulouse, Paris-Nisa şi Atena-Salonic) se numără printre aceasta.
Studiul nu precizează proporţia pasagerilor care utilizează aceste rute aeriene pentru conexiuni.
Un număr de 21 de rute au chiar şi o alternativă feroviară cu durata mai mică de patru ore, inclusiv unele rute internaţionale precum Amsterdam-Paris, Amsterdam-Frankfurt, Bruxelles-Frankfurt şi Paris-Frankfurt, se menţionează în raport.
Mai mult de un sfert (27%) dintre cele mai aglomerate 150 de conexiuni dispun, de asemenea, în 2021, de o alternativă directă cu trenul de noapte.
În opinia sa, „Emitem de 10 ori mai mult echivalent CO2 atunci când călătorim de la Paris la Amsterdam cu avionul decât cu trenul, în timp ce această călătorie se poate face în mai puţin de 3,3 ore cu trenul. Reducerea traficului aerian este esenţială pentru atingerea obiectivelor climatice ale Acordului de la Paris, iar desfiinţarea zborurilor pe distanţe scurte constituie un prim pas în acest sens”, a notat Sarah Fayolle, manager de campanie în domeniul transporturilor la Greenpeace Franţa,
» Aflați mai multe informații aici.