Gianina Șerban (AUR) solicită urgentarea proiectelor de infrastructură pentru dezvoltarea județului Ilfov
Județul Ilfov are un potențial economic uriaș – dincolo de faptul că se află în apropierea Capitalei, aici își au sediul numeroase societăți comerciale ce își desfășoară activitatea, dețin spații comerciale sau chiar centre logistice pentru transportul de mărfuri. În ultimii ani, acest județ s-a dezvoltat foarte mult, dar infrastructura nu a ținut pasul, afirmă deputata Gianina Șerban. Multe din proiectele importante de infrastructură progresează extrem de lent, ajungând la termene de până la 20 de ani pentru construirea unui simplu pasaj pe DNCB.
Nu este surprinzător că locuitorii județului Ilfov reclamă faptul că traficul este infernal la orice oră fie pe DNCB, fie pe drumurile locale, naționale, expres și autostrăzi. Gianina Șerban, deputat AUR de Ilfov, a sesizat această situație Ministerului Transporturilor și a solicitat pe această cale urgentarea proiectelor de infrastructură din această arie.
„În calitate de deputat de Ilfov, vă comunic pe această cale că avem nevoie de un nou inel de centură care să înglobeze localitățile din județul Ilfov și de modernizarea centurii existente din sudul capitalei. Centura orașului contribuie foarte mult la fluidizarea transporturilor de mărfuri, întrucât toate autostrăzile din sudul României și drumurile naționale se intersectează cu centura capitalei”, a punctat Gianina Șerban.
Aceasta a subliniat că transportul de mărfuri reprezintă un segment economic extrem de important ce are nevoie de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi pentru a stimula economia și a reda prețuri competitive produselor prin reducerea cheltuielilor cu combustibilii.
Deputata a cerut Ministerului Transporturilor să comunice:
1) Care este stadiul actual al lucrărilor noului inel de centură A0?
2) Când se vor finaliza lucrările de modernizare a DNCB?
3) Ce proiecte de infrastructură veți demara în următorii 5 ani în județul Ilfov?