Gianina Șerban (AUR), alături de românii din Cernăuți: Umanitatea nu are granițe
Românii au dat dovadă de solidaritate și s-au mobilizat exemplar pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni, care fug din calea agresiunii rusești. Dar în tot acest efort de ajutorare, oamenii au uitat și de cei 500.000 de etnicii români care trăiesc în Ucraina, abandonați de autoritățile de la București. Parlamentarii AUR sunt singurii care au demarat o companie pentru a colecta donații și a trimite ajutoare către aceștia.
În cadrul cadrul acestei acțiuni, deputata AUR Gianina Șerban, alături de membrii filiale AUR Ilfov, a reușit să trimită către românii din Cernăuți un mic ajutor constând în alimente de bază, produse de îngrijire pentru copii, produse de igienă personală, precum și materiale sanitare.
„Românii din Ucraina sunt frații noștri. Am adus un mic ajutor comunității de români aflați în Cernăuți. Cu sprijinul Alianța Pentru Unirea Românilor Ilfov am reușit să trimitem câteva alimente de bază, apă și produse de igienă personală celor ce astăzi întâmpină mari greutăți în procurarea lor”, a declarat deputata AUR Gianina Șerban.
De la începutul războiului, membrii și simpatizanții AUR s-au implicat pentru a-i ajuta pe refugiații din Ucraina, cu precădere pentru etnicii români, supuși unui proces continuu de deznaționalizare. Astfel, AUR va realiza acțiuni de solidaritate pentru românii din Cernăuți, Ismail, Hotin, Cetatea Albă sau Apșa de Mijloc.