Gianina Șerban aduce în atenția ministrului Familiei problemele nerezolvate ale diasporei românești
Aproape 5,6 milioane de românii trăiesc în diaspora, declara ministrul pentru Românii de Pretutindeni anul trecut. Potrivit unei analize a Institutului National de Statistică, fenomenul de emigrare a constituit cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării în anul 2020. În tot acest timp, instituțiile statului nu au reușit să vină în sprijinul românilor care trăiesc peste hotare și să îi ajute să obțină documentele de care au nevoie fără să li se pună tot felul de piedici birocratice.
Gianina Șerban, deputată AUR, atrage atenția asupra unei probleme grave: copii rămași în țară, sub supravegherea bunicilor sau a unui singur părinte, ajung să abandoneze școala. „Abandonul școlar al copiilor rămași în țară, sub supravegherea bunicilor sau a unui singur părinte e una dintre cele mai arzătoare chestiuni care privesc viitorul nostru ca țară, fiind conștienți că fără educație, acești copii, nu își vor putea dezvolta intelectul și nu vor putea avea un viitor în condiții normale, ducând în unele cazuri și la infracționalitate”, subliniază aceasta.
În acest context, Gianina Șerban i-a solicitat ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, Gabriela Firea, să transmită răspunsuri la următoarele întrebări:
- Ce măsuri intenționați să luați pentru a stopa abandonul școlar în rândul copiilor familiilor din diaspora, rămași în țară?
- Ce propuneri aveți în cadrul ministerului pentru a sprijini familiile din diaspora în vederea înlesnirii obținerii de documente prin ambasade și consulate? Greutatea cu care cetățenii români aflați în diaspora își pot procura diverse documente prin misiunile diplomatice și oficiile consulare este binecunoscută, fiind necesar un întreg proces de trecere printr-o birocrație de nedescris, acte cu nemiluita în dosare cu șină, precizează deputata AUR.
- Aveți în vedere o colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe pentru a găsi soluții acestor probleme expuse?