Gheorghe Cătană (AUR), interpelare către Ministerul Transporturilor: Calea ferată care străbate Valea Oltului nu a fost cuprinsă în niciun program de reabilitare
Senatorul AUR Gheorghe Cătană sesizează Ministerului Transporturilor faptul că investițiile destinate modernizării infrastructurii feroviare sunt direcționate doar către rutele electrificate, deși în România încă există porțiuni unde transportul de călători și marfă se face cu tracțiune Diesel. Spre exemplu, linia ferată simplă între Podul Olt și Râmnicu Vâlcea nu a fost cuprinsă în niciun program de reabilitare.
Într-o interpelare adresată ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, Gheorghe Cătană, senator AUR de Sibiu, sesizează faptul că există rute feroviare care au fost neglijate de-a lungul timpului. Pe calea ferată care străbate Valea Oltului, trenul circulă cu viteze extrem de mici – între 15 și 40 km/h pe porțiuni mari, o parte din gări au fost desființate fără vreo logică, iar serviciul public de transport feroviar de călători este insuficient si discontinuu. Din acest motiv, sute de navetiști sunt nevoiți să piardă timp și să-și riște zilnic viața pe Valea Oltului.
Situația este inacceptabilă, subliniază senatorul AUR, în condițiile în care alternativa (până când va fi finalizată autostrada Sibiu – Pitești), adică circulația auto pe DN 7 – produce victime aproape săptămânal.
„Dacă pentru transportul rutier este, de mulți ani, promisă finalizarea autostrăzii Sibiu – Pitești, cu cel mai apropiat orizont de finalizare în anul 2028, linia ferată simplă între Podul Olt și Râmnicu Vâlcea nu a fost cuprinsă în niciun program de reabilitare. Un tren Regio Expres străbate distanța de 100 de km dintre Sibiu și Râmnicu Vâlcea în două ore și jumătate, iar un tren Regio în mai mult de trei ore. Trenuri Interregio nu mai circulă pe această rută, probabil pentru că nu ar respecta baremul minim de timp”, precizează senatorul.
Având în vedere situați expusă, Gheorghe Cătană solicită Ministerului Transporturilor răspunsuri la următoarele întrebări:
1. Există un program de reabilitare a liniei de circulatie Ramnicu Valcea – Sibiu care să aibă ca rezultat creșterea vitezei de circulație și care este termenul de finalizare al acestui program?
2. Ce investiții sunt programate pentru reabilitarea clădirilor gărilor (de exemplu, gara Turnu Roșu, clădire istorică cu două niveluri, sediul Arhivelor Naționale CFR, însumând peste 2000 mp construiți, arată ca o ruină, similar, alte gări mai mici)?
3. S-a luat în considerare varianta încărcării autoturismelor pe vagoane speciale, pentru a scoate din traficul auto câteva zeci de autovehicule zilnic, ținând cont că atât gara din Sibiu, cât și cea din Râmnicu Vâlcea dispun de rampe de încărcare/descărcare avand in vedere ca statia cfr Ramnicu Valcea a fost modernizata si dispune de imbarcare auto cfr?
Pentru acest tip de transport credeti ca s-ar putea folosi cele 3 vagoane construite special de cfr calatori si nu au fost utilizate niciodata?
4. Necesitatea reducerii numărului de trenuri de călători de pe această rută a rezultat din studiile firmelor de consultanță sau, dacă nu, pe ce criterii au fost anulate trenuri intens utilizate ? Menționăm că în Sibiu vin, zilnic, câteva sute de navetiști din județul Vâlcea, iar alte câteva mii parcurg distanța în fiecare weekend mai ales cu mașina, aglomerând traficul pe Valea Oltului și riscându-și viețile. O parte din aceștia, care lucrează în program zilnic sau de tură, nu pot ajunge la program cu trenul deoarece la sfârșit de săptămână și de sărbători nu circulă zilnic decât trei trenuri pe sens, iar acestea la ore nepotrivite.
5. Care este viziunea dvs. privind transportul feroviar de pasageri și marfă din România pe liniile neelectrificate ?