Germania spune că sancțiunile împotriva Rusiei vor viza și gazoductul Nord Stream 2

Rusia se va expune unor „consecinţe masive” în caz de agresiune împotriva Ucrainei, în cadrul unui pachet de sancţiuni în curs de pregătire de către Occident care vizează şi controversatul gazoduct germano-rus Nord Stream 2, a declarat joi şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, citată de AFP, notează Agerpres. „Suntem pe cale de a lucra la un pachet de sancţiuni puternice” împreună cu aliaţii occidentali în acest caz, care acoperă mai multe aspecte, „inclusiv Nord Stream 2”, a afirmat Annalena Baerbock în Bundestag.Ministrul de externe german a clarificat astfel poziţia Germaniei asupra acestui punct, după multe tergiversări asupra acestei probleme centrale în ultimele săptămâni.Guvernul de coaliţie german – care îi reuneşte pe social-democraţi – mai degrabă favorabili unei abordări conciliante cu Moscova -, pe Verzi şi liberali, susţinători ai unei linii mai dure – a avut până în prezent o poziţie oscilantă cu privire la gazoduct. Cancelarul Olaf Scholz a evocat astfel atât un „proiect privat”, care nu trebuie amestecat cu probleme politice, cât şi un acord de principiu încheiat anul trecut între Berlin şi Washington, ce prevedea stoparea proiectului în caz de agresiune militară rusă împotriva Ucrainei.Acest gazoduct, destinat să transporte gaze ruseşti în Germania şi în Europa prin Marea Baltică, ocolind Ucraina, este finalizat. Dar punerea sa în funcţiune rămâne blocată în prezent de autoritatea de reglementare energetică germană din motive juridice.Referitor la tensiunile actuale legate de Ucraina, Baerbock a insistat totuşi asupra necesităţii imediate de a se concentra asupra negocierilor în curs pentru a încerca obţinerea unei detensionări a situaţiei din partea Moscovei, suspectată că pregăteşte o invazie.„Atât timp cât se discută, nu se trage”, a remarcat ea de la tribuna Bundestagului.Berlinul se confruntă totuşi cu numeroase critici pentru poziţia sa considerată prea suplă faţă de Moscova, notează AFP. Guvernul german refuză să livreze arme Kievului, contrar SUA şi Marii Britanii,

 » Aflați mai multe informații aici.