Fost comandant al NATO: Europa trebuie să se pregătească de atacuri nucleare
Europa trebuie să fie pregătită să se apere de atacuri nucleare, a avertizat un fost comandant NATO. Trebuie să fim pregătiți pentru un atac cu arme chimice, poate chiar nucleare, a precizat gneralul Richard Shirreff, fostul adjunct al comandantului suprem NATO.
Acesta a declarat pentru Sky News că forțele rusești au demonstrat „o incredibilă incompetență și o lipsă de profesionalism”, adăugând că acestea adoptă strategii de amatori, informează Mediafax.
Moralul în rândul trupelor rusești „a ajuns la fund”, a mai spus generalul.
De aceea, chiar dacă războiul se desfășoară doar pe teritoriul Ucrainei, Europa trebuie să fie pregătită pentru eventuale atacuri.
„Putin nu poate accepta înfrângerea și, în stilul KGB, dacă are probleme într-o parte ar putea provoca probleme mai mari în altă parte”, a explicat Sir Richard Shirreff.