Facebook nu e doar fabrică de narcisism, ci și vitrină de demonism – CURIERUL ROMÂNESC

Facebook nu e doar fabrică de narcisism, ci și vitrină de demonism. Ca orice luciu de oglindă, permite trecerea în lumea de dincolo, în registrul nocturn al sufletului omenesc.

În viața reală ai contact cu oameni de care te leagă dragostea, prietenia, sau întreții relații impuse și codificate social. Proximitatea impune filtrul politeții și toleranța, iar acestea fac posibilă conviețuirea cu oameni care nu ne plac. Chiar dacă nu îți iubești aproapele, măcar îl suporți și adopți masca ipocriziei – această concesie făcută de răutate civilizației.

În lumea reală domnesc ierarhiile convenționale și cele nescrise, dar incontestabile. Dacă societatea n-ar mai accepta nicio ierarhie de funcție sau de valoare, s-ar prăbuși în anarhie, deci s-ar autodevora. Ordinea e divină și ar trebui să fie principalul scop al civilizației, deci al politicului (politic înseamnă politicos și urban, deci civilizat).

În lumea de dincolo de oglindă atingerea dintre oameni e rece ca luciul sticlei. Zbieri la alții, dar de fapt te răstești la propria schimonoseală, care îți răspunde batjocoritor. Celălalt e doar oglindirea frustrării, urii, neputințelor tale. Depersonalizat, aproapele devine departele, pe care nu poți și n-ai de ce să-l iubești, să-l respecți, să-l tolerezi. Îl urăști cum urăști urâțenia din tine, revelată acum de oglindă.

În lumea virtuală, ordinea e abolită, anarhia e celebrată. Nu mai ești în public, ca să te controlezi, ești în spatele unei sticle reci, în izmene, cu paharul golit lângă tine și sufletul răbufnind de ura neputinței. Acum poți fi tu, dionisiac, nocturn, anarhic, tu, cel „adevărat”, care nu recunoaște nicio ordine, care poate în sfârșit să-l tutuiască pe cel care-i e superior, să dea lecții savanților, să înjure, să sfâșie în efigie, să se dedea exceselor pe care și le înfrânează în proximitatea aproapelui.

Oameni timizi și afabili sau ipocriți versați devin matadori feroce, lovind în stânga și în dreapta. Abolirea gramaticii și punctuației e nimic față de abolirea celuilalt, a rațiunii și umanității, a decenței și civilizației.

Trecut prin oglindă, în virtualitatea rece și tăioasă ca moartea, ratatul se transformă în judecător omniscient al lumii, perversul îl terfelește pe omul virtuos, neputinciosul rage leonin la lumea întreagă, alcoolicul își verbalizează spiritul de împrumut.

Și totuși, iată-mă părtaș la această noapte valpurgică, trecut prin oglindă în lumea schimonosită a umbrei, sfâșiat de atâtea ori în efigie, scuipat în fața oglindită – privind,

 » Citește întreg articolul pe Curierul Românesc.