Extinderea NATO, dialogul continuă: Finlanda și Suedia trimit miercuri delegaţii la Ankara
Finlanda şi Suedia vor trimite miercuri delegaţii la Ankara pentru a încerca să înlăture opoziţia Turciei faţă de cererile celor două ţări nordice de a adera la NATO, a anunţat marţi ministrul de externe finlandez Pekka Haavisto, informează Reuters.
”Trimitem delegaţiile noastre în vizită la Ankara, de fapt atât Suedia, cât şi Finlanda. Acest lucru se va întâmpla mâine, aşa că dialogul continuă”, a spus Haavisto în timpul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveţia), care se încheie joi.
În urmă cu o săptămână, Turcia a provocat surprinderea a numeroase alte state din Alianţa Nord-Atlantică după ce a afirmat că nu va sprijini aderarea Suediei şi a Finlandei la organizaţia euroatlantică.
Ankara consideră că Suedia şi Finlanda adăpostesc indivizi despre care afirmă că au legătură cu grupări considerate teroriste de autorităţile turce, precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi cu susţinători ai imamului Fethullah Gulen, acuzat de Turcia de organizarea tentativei de puci din iulie 2016.
În 16 mai, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că ţara sa se va opune cererilor de aderare la NATO din partea ţărilor care au impus sancţiuni Turciei. Suedia şi Finlanda au introdus un embargou asupra exporturilor de arme către Ankara după incursiunea militară turcă în Siria, din 2019.
Invazia militară rusă asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor ’90 prin intermediului programului ‘Parteneriat pentru Pace’.
Finlanda s-a opus mult timp opţiunii aderării la NATO, dar invazia militară rusă în Ucraina a dus la o schimbare a opiniilor în această ţară, ce are o frontiera terestră de 1.340 de kilometri cu Rusia.