Excursie de lux pentru zeci de bugetari români în Las Vegas, Los Angeles, New York și Washington, plătită din bani publici
Zeci de bugetari și angajați în companii de stat au petrecut două săptămâni în SUA, într-o călătorie de afaceri care i-a purtat prin Las Vegas, Los Angeles, New York și Washington. Din delegație au făcut parte directori și șefi de la ANRE, Romgaz, Poșta Română, Radiocom, Consiliul Județean Neamț, Consiliul Județean Ilfov și alte instituții de stat.
Costul pentru o persoană a fost de minimum 9.500 de dolari, potrivit unui răspuns al Consiliului Județean Ilfov, care și-a trimis în călătorii ambii vicepreședinți – Ștefan Rădulescu și Vincențiu Voicu (ambii PNL), arată G4media.ro
Vizita a fost organizată de o firmă privată, Grupul de Presă MediaUno, în colaborare cu Institutul Național de Statistică, potrivit răspunsurilor transmise G4Media de mai multe instituții. Evenimentul s-a numit ”Shaping the future 4 a better2morrow” și i-a purtat pe bugetarii români la întâlniri cu diverși oficiali americani, dar și cu reprezentanți ai unor companii locale. Nu e clar rezultatul întâlnirilor și cum au beneficiat instituțiile și companiile de stat românești de pe urma acestei vizite.
În schimb, reprezentanții Poștei Române au declarat pentru presă că deplasarea a fost stabilită încă din 2020, de vechea conducere a instituției, iar actuala conducere a companiei de stat a vrut să rezilieze contractul pentru că ”nu reprezenta o prioritate”, dar organizatorul evenimentului nu a acceptat rezilierea.
Compania cu capital majoritar de stat Romgaz a avut una dintre cele mai mari delegații, de șase persoane, și arată că ”evenimentul fost aprobat de SNGN ROMGAZ SA şi achitat în proporție de aproximativ 85% înainte de pandemie, motivul decalării misiunii fiind situația de urgență la nivel global cauzată de pandemia de COVID-19”.
Întrebați care a fost rezultatul vizitei, reprezentanții Romgaz au declarat că au avut loc ”întâlniri între reprezentații delegației cu oameni de afaceri şi oficiali guvernamentali din SUA şi România, ca oportunitate de identificare a posibilităților de colaborare sau schimb de bune practici”.
O altă instituție care a trimis o delegație consistentă este ANRE, arbitrul pieței energiei, criticată dur pentru incapacitatea de a gestiona criza facturilor la gaze și energia electrică. ANRE nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor.
Un comunicat al companiei de stat Radiocom arată că din partea acestei companii a participat la vizita de două săptămâni chiar directorul general Carmen Moraru. Tot comunicatul Radiocom arată care sunt ceilalți participanți: C.N. Poşta Română, Romgaz, Depogaz, Consiliul Judeţean Ilfov, Consiliul Judeţean Neamţ, Primăria Cristian, Asociaţia Producătorilor de Energie Electrică – HENRO, Societatea pentru Administrarea Participaţiilor Statului în Energie (S.A.P.E. S.A.)
De remarcat că șeful Camerei de Comerț Americane în România (AmCham), Ionuț Simion, a criticat voalat deplasarea timp de două săptămâni. ”A promova România nu înseamnă a trimite delegații lărgite pentru concedii prelungite în diferite destinații exotice”, a declarat Ionuț Simion în 4 iulie, pe fondul discuțiilor aprinse din mediul de afaceri pe marginea așa-zisei misiuni economice pe banii statului.
Firma Media Uno, care a organizat evenimentul, este condusă de fosta jurnalistă Ioana Țigănescu. Compania a încheiat și alte contracte cu instituții de stat și companii cu capital de stat.
Răspunsul integral al Poștei Române:
Poșta Română a confirmat participarea cu un (1) angajat. Conform legislatiei, raportul deplasării este în redactare, în acest moment. De asemenea, menționăm că acest contract a fost încheiat și achitat în anul 2020, iar decizia semnării lui a fost luată de persoane care nu mai sunt angajate ale Poștei Române. Astfel, menționăm că managementul actual a încercat rezilierea înțelegerii, nereprezentând o prioritate, însă partenerul contractual nu a acceptat această solicitare, motiv pentru care Poșta Română a fost obligată să asigure, conform contractului, prezența la acest eveniment.
Răspunsul integral al Romgaz:
Misiunea socio-economică ”Shaping the future 4 a better2morrow” a fost organizată de Grupul de Presă MediaUno împreună cu Institutul Naţional de Statistică, având sprijinul Ambasadei României în SUA şi a Consulatului General al României din Los Angeles, a Consulatului General al României la New York şi a Consulatului General Onorific al României din Las Vegas. Evenimentul, la care au participat 6 delegați ai companiei SNGN ROMGAZ SA, a avut loc în perioada 17 iunie – 2 iulie 2022.
Menționăm că acest eveniment a fost aprobat de SNGN ROMGAZ SA şi achitat în proporție de aproximativ 85% înainte de pandemie, motivul decalării misiunii fiind situația de urgență la nivel global cauzată de pandemia de COVID-19.
În cadrul misiunii socio-economice au avut loc o serie de întâlniri între reprezentații delegației cu oameni de afaceri şi oficiali guvernamentali din SUA şi România, ca oportunitate de identificare a posibilităților de colaborare sau schimb de bune practici.
Evenimentele au avut loc la Washington D.C., Los Angeles, Las Vegas și New York, după următorul program:
- 17-21 iunie 2022, Washington D.C.
- 21-25 iunie 2022, Los Angeles
- 25 -28 iunie 2021, Las Vegas
- 28 – 2 iulie 2021, New York
Scopul organizării acestor evenimente a fost schimbul de informații și expertiză în vederea dezbaterii și soluționării unor probleme recurente, dar și adoptarea și aplicarea de noi soluții și metode tehnice în scopul eficientizării și îmbunătățirii performanțelor instituțiilor și companiilor românești, pentru a câștiga un avantaj competitiv la nivel regional și global.
Dintre evenimente amintim:
– Networking Reception, la Reședința Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotențiar al României în SUA,
– Participare la American Energy Summit& International Trade Summit
– US Commercial Service, US Department of Commerce
– Los Angeles County Office of Protocol
– LA Investment Summit
– Reception – Consulate General of Romania in Los Angeles
– Las Vegas Chamber of Commerce
– Nevada Governor’s Office of Economic Development
– New York Stock Exchange
Întrucât compania SNGN ROMGAZ SA este listată atât la Bursa de Valori București cât şi la London Stock Exchange, orice informație cu privire la eventualele colaborări comerciale cu parteneri interni şi externi va fi comunicată cu respectarea reglementărilor privind piaţa de capital.