Evdochia Aelenei: Apel pentru salvarea bisericilor rupestre din Dobrogea
Evdochia Aelenei, senator AUR, a lansat un apel către ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu pentru salvarea bisericilor rupestre din Dobrogea.
Biserica Rupestră din Dumbrăveni, județul Constanța, este o adevărată comoară a țării, aceasta fiind amplasată într-o zonă de veche tradiție monahală. Într-una dintre văile de aici a fost identificat un complex monahal paleocreștin, locuit în perioada romano-bizantină în secolele IV-VII și timpuriu medieval secolul IX-XI. Este cea mai veche mănăstire descoperită până în prezent pe teritoriul țării noastre, alături de cea de la Slava Rusa din județul Tulcea din secolele IV-VI.
În Dobrogea se afla mai multe așezăminte de acest fel, toate lăsate de izbeliște, nefiind promovate ca atracții turistice, de exemplu, Complexul rupestre de la Murfatlar, Canaraua Fetii Basarabi și peștera Sihaștrilor. Complexul rupestru nu este o atracție turistică promovată și nici amenajată, astfel că nu există un drum până la canionul în care au fost săpate lăcașurile de cult, precizează Evdochia Aelenei.
În acest context, senatoarea AUR a făcut o interpelare către ministrul Culturii privind măsurile ce vor fi luate pentru salvarea acestor biserici rupestre. Conform legii nr. 5/2000, art.3 „lucrările de salvare, protejare şi de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate sunt de utilitate publică, de interes naţional”, a subliniat Evdochia Aelenei.