Este iarnă, iar Erdogan le promite turcilor mai mulţi bani la salariu în timp ce nemulţumirea poporului creşte
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat o majorare cu 50% a salariului minim la nivel naţional în încercarea de a-i proteja pe turci de creşterea dramatică a inflaţiei la numai câteva ore după ce banca centrală turcă a redus dobânzile pentru a patra lună consecutiv, scrie Financial Times. Erdogan, al cărui partid de guvernământ asistă la o eroziune a susţinerii în sondaje pe fondul prăbuşirii lirei şi creşterii costurilor de trai, a catalogat majorarea drept una „istorică“ pentru muncitori, cu aproximativ 40% dintre aceştia câştigând salariul minim.
Dobânzile reale profund negative ale ţării pun presiune uriaşă pe lira turcească, ce s-a depreciat cu peste 50% în raport cu dolarul de la începutul anului. Prăbuşirea acesteia a provocat o creştere dramatică a inflaţiei într-o ţară puternic dependentă de importurile de energie şi materii prime. Analiştii avertizează însă că majorarea salarială, deşi necesară pentru a-i proteja pe salariaţi de creşterea preţurilor alimentelor şi altor bunuri de bază, va fi în sine inflaţionistă. Economiştii descriu determinarea lui Erdogan de sfidare a avertismentelor privind inflaţia ridicată drept un „experiment“ riscant şi fără precedent, care va duce probabil la scăparea de sub control a preţurilor, erodând şi mai mult nivelul de trai al unei populaţii care suferă deja de o sărăcie în creştere. Mulţi turci nu-şi permit nici pâinea, iar multe brutării nu-şi permit să facă pâine, mulţi dintre turcii cei mai săraci stând la coadă pentru pâinea furnizată de stat, potrivit The New York Times.
Oamenii suferă, se plânge un electrician care stă la o astfel de coadă. Acesta câştigă 2.900 de lire pe lună, iar chiria i-a crescut la 2.000 de lire. Soţia sa cumpără mai puţin din toate. „Ne descurcăm cu greu de pe-o zi pe alta“. Nu numai oamenii suferă, ci şi companiile. Unele companii au de câştigat de pe urma deprecierii lirei,
» Aflați mai multe informații aici.