Elveția își încalcă din nou neutralitatea și adoptă sancțiuni împotriva Rusiei. Restricții pentru petrolul și apropiațiiputin lui Putin
Elveția s-a alăturat UE și a adoptat al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la invazia în Ucraina.
Noul pachet de sancțiuni va intra în vigoare pe 11 iunie, potrivit Obozrevatel.
Al șaselea pachet de sancțiuni include următoarele restricții:
- interdicția privind achiziționarea, importul sau transferul de țiței și anumite produse petroliere din Rusia. Eliminarea treptată a petrolului rusesc va dura 6 luni pentru țiței și 8 luni pentru produsele rafinate. Embargoul nu se aplică petrolului din conducte.
- interzicerea furnizării de servicii de mesagerie financiară (SWIFT) pentru alte trei instituții de credit rusești și o bancă din Belarus. Este vorba despre Sberbank of Russia, Credit Bank of Moscow, Rosselkhozbank și BBRR.
- oprirea difuzării a trei canale TV de stat ruse: Rusia RTR / RTR Planeta, Rusia 24 și Centrul TV Internațional.
În plus, Elveția a extins și lista persoanelor și companiilor sancționate, pe listă fiind incluși cei vinovați pentru atrocitățile comise la Bucea și Mariupol, susținători ai războiului, oameni de afaceri și membri ai familiei oligarhilor și oficialităților de la Kremlin, precum și companiile angajate în apărare și finanțarea acesteia.
Elveția, care nu este membră a UE și respectă în mod tradițional neutralitatea, a abandonat această poziție pe 28 februarie, autoritățile anunțând că vor aplica aceleași sancțiuni împotriva Rusiei ca Uniunea Europeană.