După trei ore de discuții la Guvern, fermierii anunță că protestul continuă: „Rămânem în stradă!”. Ce le-a promis Marcel Ciolacu
Fermierii și transportatorii au anunțat, vineri, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, că protestul va continua, decizia de a rămâne în stradă fiind a fiecăruia dintre participanţi. Manifestanții au precizat că au prezentat premierului o listă cu 40 de revendicări. La rândul său, prim-ministrul a anunțat că vor fi înființate mai multe grupuri de lucru care vor analiza cerințele protestatarilor.
Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanţii celor două sectoare de activitate, soluţiile legale în acord cu normele la nivel european, precum şi modalitatea de aprobare a acestora.
„V-am invitat la discuţii pentru că doar prin dialog şi stând împreună la aceeaşi masă vom găsi rezolvare la problemele pe care le-aţi ridicat. Şi noi, la Guvern, şi dumneavoastră, ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai eficient. Din partea Guvernului avem toată deschiderea să găsim soluţiile potrivite, corecte şi aplicabile. Pentru asta, după ce am centralizat doleanţele, trebuie să găsim soluţiile, în grupuri de lucru din care să facă parte toţi cei care cunosc în detaliu fiecare nemulţumire semnalată”, a afirmat Marcel Ciolacu, potrivit comunicatului de presă al Executivului.
A fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele şi instituţiile cu atribuţii în soluţionarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.
Luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa şi reprezentanţii ministerelor cu atribuţii în domeniu.
Marţi, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanţilor ministerelor cu atribuţii în domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto, mai arată sursa citată.
Sursa menţionată a adăugat că dialogul va continua pe marginea soluţiilor care ar putea implica modificări legislative, astfel încât să fie pregătite, agreate şi avizate proiectele de acte normative într-un timp cât mai scurt.
Fermierii și transportatorii continuă protestele
Cu toate acestea, transportatorii şi agricultorii care au participat la discuţiile cu şeful Executivului au anunţat, la finalul întâlnirii, că li s-a promis că vor exista grupuri de lucru care vor analiza cele 40 de revendicări, dar protestul va continua, decizia de a rămâne în stradă fiind a fiecăruia dintre participanţi.
”În urma întâlnirii cu primul ministru al României şi prezentarea problemelor pe care le avem (…) am primit promisiuni verbale că vor fi înfiinţate grupuri de lucru cu ministerele de resort şi instituţiile implicate în problemele noastre, începând de luni, 15.01.2024. Decizia de a continua protestul aparţine fiecăruia care este în stradă. Noi personal am hotărât că vom rămâne în stradă”, au anunţat participanţii la întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, la finalul acesteia, potrivit News.ro.
Întrebaţi ce ar dori concret, reprezentanţii protestatarilor au transmis: „Plus o valoare în buzunarul dumneavoastră”. Protestatarii au precizat că au prezentat premierului o listă cu 40 de revendicări. Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, şi reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului.
De asemenea, la consultări au participat prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă, şi reprezentanţi ai Prefecturii Capitalei. La dialog, din partea transportatorilor şi fermierilor au participat: Şerbănescu Constantin, Cercel Ionuţ-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruş Dănuţ, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/dupa-trei-ore-de-discutii-la-guvern-fermierii-anunta-ca-protestul-continua-ramanem-in-strada-ce-le-a-promis-marcel-ciolacu-2647647
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.