Dumitru Focșa (AUR): PNL își propune să intre în istorie ca partidul care a îngropat România
Partidul Național Liberal își propune ca, până la finele anului 2022, să intre în istorie ca partidul care a îngropat definitiv România, țara care devine colonia celor care au bani să o cumpere. Este declarația deputatului AUR Dumitru Focșa despre „reformele” liberale, ce urmează a fi puse în aplicare de către coaliția de guvernare, care au la bază principiul: puținul pe care îl mai avem nevândut, devine vandabil, iar suveranitatea încă nesuprimată, dispare.
„Îmi bazez afirmația pe declarațiile făcute de secretarul general al #echipeicâștigătoare, domnul Ionuț Stroe, care a anunțat, succint câteva dintre marile reforme antinaționale pe care liberalii ni le-au pregătit: eliminarea interdicției de vânzare a acțiunilor la companiile de stat și listarea la bursă a acestora, „deblocarea” investițiilor din zona Mării Negre și a procedurilor de achiziție a terenurilor agricole. Nu știu ce îi mână pe liberali în acest demers, dar știu sigur că noi, parlamentarii AUR, nu vom participa la acest act de trădare a interesului național”, a declarat deputatul Focșa.
Dumitru Focșa susține că Alianța pentru Unirea Românilor se va opune oricărui demers legislativ care dă liber vânzării acțiunilor la companiile cu capital integral sau majoritar de stat, care flexibilizează condițiile de vânzare a terenurilor agricole din extravilanul localităților încă românești și care permite exploatarea resurselor naturale în detrimentul statului român. În final, deputatul AUR s-a adresat cu un mesaj direct către liberali.
„Dragi coleg liberali, ce vă mână să vindeți la bucată țara pe care tocmai străbunii dumneavoastră politici au clădit-o? Nu vă întrebați oare ce ar spune Brătienii, cei care au contribuit în mod decisiv la obținerean Independenței de Stat și la Marea Unire? Nu vă este rușine de memoria lor? De ce vreți să fim slugi la stăpâni străini și nu proprii noștri stăpâni în propria noastră țară? Nu ne mai furați, nu ne mai vindeți țara! Încetați să fiți părtași la desuveranizarea României!”, a punctat Focșa.