Dumitru Butoi (AUR), candidat AUR la CJ Vâlcea: Îmi doresc o guvernare care să pună în centrul deciziilor sale bunăstarea cetățenilor și dezvoltarea țării, precum și a fiecărui județ în parte
Dumitru Butoi este unul dintre candidații din partea Partidului AUR la Consiliul Județean Vâlcea care și-au asumat misiunea de a reprezenta și de a aduce schimbarea în județ. Cu o experiență profesională vastă, și o carieră în serviciul comunității, Butoi vrea să ofere o perspectivă nouă și să lupte pentru interesele locuitorilor din Vâlcea: „Motivul principal pentru care mă implic în politică este faptul că îmi doresc o guvernare care să pună în centrul deciziilor sale bunăstarea cetățenilor și dezvoltarea țării, precum și a fiecărui județ în parte”.
O viață în serviciul comunității
Dumitru Butoi este un profesionist cu o pregătire solidă și aduce o experiență valoroasă în gestionarea și rezolvarea problemelor comunității. După absolvirea Facultății de Geografia Turismului, și-a continuat studiile la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad și apoi la Școala Postliceale Lia, specializându-se în Psihopedagogie Specială. De asemenea, a efectuat Stagiul militar, în arma „Jandarmerie”.
Experiența profesională a lui Butoi se remarcă și ea prin aceeași diversitate, dar, ce este vizibil este implicarea sa activă în serviciul comunității. Cu o carieră de peste două decenii în diverse domenii precum administrația publică locală, învățământul, și asigurarea ordinii și siguranței publice, și-a dezvoltat abilități și cunoștințe variate care îl recomandă ca un candidat cu potențial valoros pentru funcția de Consilier Județean în Vâlcea.
În calitate de Director al Căminului Cultural din Costești, Butoi a avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea culturală și comunitară a localității. De asemenea, experiența sa în domeniul învățământului și în serviciul de pază și ordine publică completează profilul său profesional. Ca profesor la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Bistrița și ca Polițist Comunitar în cadrul Politiei Comunitare a Municipiului Râmnicu Vâlcea, Butoi a avut oportunitatea să interacționeze direct cu diferite segmente ale comunității, să contribuie la formarea tinerilor și la asigurarea siguranței publice.
De ce Dumitru Butoi este alegerea potrivită pentru Vâlcea?
Dumitru Butoi este o voce autentică pentru Vâlcea. Cu un angajament puternic față de valorile și principiile AUR, precum și o viziune clară asupra viitorului județului, el reprezintă o speranță pentru o guvernare orientată spre nevoile reale ale oamenilor. Înțelegând problemele majore ale județului, precum lipsa locurilor de muncă și nevoia de investiții, Dumitru Butoi promovează soluții concrete și realiste pentru a aduce progres și prosperitate în Vâlcea. Astfel, își dorește un plan bazat pe exemplul planului național propus de prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea:
„Județul Vâlcea trebuie să-și exploateze resursele și să transforme avantajele sale în oportunități de investiții. Un exemplu concret în acest sens este planul național promovat de prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea. Acest plan se concentrează pe reducerea taxelor pe venit pentru întreprinderi, stabilind un plafon maxim de 2% pentru firmele cu o cifră de afaceri de până la 5 milioane de EURO. Este o metodă foarte bună de a rezolva problema fundamentală a județului nostru – lipsa locurilor de muncă, deoarece vom reuși să atragem investitori.”
Întrebat de ce a ales Partidul AUR, Butoi spune că împărtășește valorile și principiile fundamentale ale acestuia: „Deviza <<Dreptate pentru România>> este un deziderat care conduce toate acțiunile mele din sfera politică. Consider că implicarea partidului AUR în guvernarea României este o șansă extraordinară de a produce schimbări vizibile pentru destinul țării. AUR poate aduce înapoi valorile pierdute ale României: patriotism, suveranism, credință și libertate.”
Dumitru Butoi este un candidat care promite să aducă schimbarea de care județul său are atâta nevoie. Cu o educație solidă, o experiență vastă și un angajament puternic față de comunitate, el este pregătit să fie un lider responsabil și orientat spre interesele locuitorilor din Vâlcea: „Îmi doresc un viitor prolific pentru județul Vâlcea, pentru copiii noștri, fiindcă am încredere în perspectivele de viitor ale acestei societăți, atât timp cât este guvernată de un partid care își dorește o evoluție reală pentru România.”