Dumitrina Mitrea (AUR): Peste 18 poduri din comuna Alexandru cel Bun (Neamț) riscă să fie demolate. Ministerul Mediului nu are soluții
Peste 18 poduri din comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, construite în anii ’70, riscă să fie demolate pentru că nu au autorizație de construcție, conform legislației în vigoare. Reprezentanții Administrației Apele Româneau au amendat mai mulți localnici care foloseau aceste poduri cu câte 10.000 lei, primăria cu 35.000 lei și a dispus demolarea acestor construcții. Dumitrina Mitrea, deputat AUR de Neamț, a solicitat autorităților să intervină în vederea rezolvării acestei situații, însă Ministerul Mediului susține că nu are soluții.
Ministerul Mediului a transmis că reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Siret au stabilit o serie de măsuri astfel încât deținătorii acestor poduri să obțină toate actele de reglementare de gospodărire a apelor, conform legislației în vigoare pentru lucrările de traversare și pentru instalația de evacuare a apelor. În cazul în care aceste avize nu pot fi obținute, lucrările vor fi refăcute conform legislație în vigoare sau vor fi dezafectate/desființate.
Reprezentanții ABA Siret au aplicat sancțiuni și amenzi întrucât măsurile expuse mai sus nu au fost îndeplinite conform termenilor stabiliți de către autorități, se arată în răspunsul Ministerului Mediului. Totodată, propunerile Administrației Bazinală de Apă Siret de modificare a legislației în vigoare referitoare la reglementarea podurilor care sunt conforme din punct de vedere tehnic, dar nu au avizul necesar, au rămas fără ecou.
„Administrația Bazinală de Apă Siret a transmis periodic către Administrația Națională Apele Române rapoarte, adrese de răspunsuri și alte documente solicitate, precum și faptul că reprezentanți ai Corpului de Control al Administrației Naționale Apele Române și ai Corpului de Control ai Primului Ministru au verificat în teren aceste aspecte.
Administrația Bazinală de Apă Siret a transmis Administrației Naționale Apele Române propuneri de modificări ale legislației în vigoare astfel încât să existe posibilitatea reglementării lucrărilor de traversare din punct de vedere al gospodăririi apelor edificate de către persoane fizice/juridice înainte de anul 1996 sau ulterior, care sunt conforme din punct de vedere tehnic, dar care nu deține aviz de gospodărire a apelor și, tot în acest sens, au avut loc întâlniri/ ședință de lucru cu reprezentanții UAT Alexandru cel Bun”, se mai arată în răspunsul Ministerului Mediului. Până la această oră nu au fost realizate aceste modificări legislative.