Dumitrina Mitrea (AUR), interpelare către Ministerul Educației: CJ Neamț va achiziționa microbuze școlare electrice cu fonduri din PNRR, deși în localități nu există stații electrice
Aproape 50 de comune din județul Neamț vor avea microbuze școlare electrice – jumătate vor fi achiziționate cu fonduri din PNRR, în timp ce altă jumătate cu fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu. Consiliul Județean Neamț a semnat deja contractul de finanțare pentru primele 23 de microbuze, valoarea proiectului fiind de 35,905 milioane de lei, din care 30,172 milioane lei provin din PNRR.
Acestea vor ajunge în vor ajunge în comunele: Bârgăuani, Hangu, Pângărați, Petricani, Pipirig, Girov, Cândești, Crăcăoani, Gârcina, Mărgineni, Oniceni, Răucești, Urecheni, Păstrăveni, Poienari, Războieni, Stănița, Tămășeni, Văleni, Borca, Săbăoani, Ion Creangă și Țibucani. În același timp, CJ Neamț a mai depus un proiect de 25 mil. lei pentru fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu pentru a achiziționa microbuze pentru alte 26 de comune.
Dumitrina Mitrea, deputată AUR de Neamț, a salutat inițiativa CJ Neamț, însă a declarat că, în urma consultărilor avute cu primarii din toate comunele din județul Neamț în timpul campaniei „Vara românilor”, a reieșit că aceste achiziții nu țin cont de realitatea din teren.
„Primarii au spus limpede că nu au stații electrice, nici infrastructura și/sau transformatoarele care ofere puterea de încărcare a acestor stații, costurile fiind foarte mari și neavând bani alocați pentru aceste cheltuieli”, a precizat deputata.
În acest context, Dumitrina Mitrea a adresat o interpelare Ministerului Educației, prin care solicită informații privind modul în care vor putea fi încărcate aceste microbuze electrice și cum se va asigura mentenanța lor pentru a putea funcționa în parametri optimi, pentru a putea să deservească nevoile reale ale elevilor.