Dumitrina Mitrea (AUR): Am depus toate eforturile pentru ca spitalul modular ATI – Piatra Neamț să fie deschis cât mai repede
Dumitrina Mitrea, deputat AUR, a anunțat că, în urma eforturilor depuse, se va deschide spitalul modular ATI din Piatra Neamț. Aceasta este o dovadă că întotdeauna colaborarea dintre cetățeni, autorități și partide politice funcționează, dacă există interes pentru a rezolva problemele în beneficiul cetățenilor. Campania „AUR te aude” demonstrează că se poate face o altfel de politică în România.
La începutul lunii august, Dumitrina Mitrea a avut o întrevedere cu reprezentanții Spitalului Județean Neamț despre punerea în funcțiune a spitalului modular ATI. La acel moment, potrivit informațiilor, mai era necesară racordarea la electricitate de către DelGaz Grid, dosarul fiind depus pentru această etapă, urmând aprobarea DSP.
„Pe data de 5.08.2021, în conferința de presă la sediul AUR Neamț, am discutat despre urgentarea deschiderii secției de terapie intensivă, fiind o situație care trebuia rezolvată de urgență în contextul în care Piatra Neamț nu are astfel de unități medicale. Am înaintat o adresă către Directorul General al DelGaz Grid pentru a ni se comunica data la care vor face racordarea, iar în data de 19.08.2021, am fost primită de către domnul Marius Grădinaru, șef servicii DelGaz Grid Piatra Neamț, care m-a înștiințat că racordarea Spitalului modular ATI a fost efectuată.
Ulterior, am purtat o discuție și cu domnul manager Alexandru Filimon, am vizitat împreună spitalul modular ATI, unde încă se făceau lucrări pentru schimbarea a trei uși care au fost considerate neconforme. În urma discuțiilor, am fost asigurată că spitalul modular ATI va fi pus în funcțiune cât mai curând posibil pentru a fi folosit în situațiile critice pentru pacienții din Neamț. Totodată, am primit asigurări voi fi informată asupra tuturor etapelor până în momentul deschiderii”, a declarat deputata AUR pentru redacția Ropres.