Dorinel Cosma (AUR) a solicitat Ministerului Sănătății să explice de ce Planul Național de Prevenire şi Combatere a Cancerului nu a intrat în vigoare la 1 iulie

Ministerul Sănătății sfidează bolnavii de cancer – aprobarea Planul Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului (PNCC), promulgat de către preşedintele Iohannis în noiembrie 2022, a fost tărăgănată deoarece ministerul în cauza nu a finalizat procesul de elaborare a normelor astfel încât documentul să intre în vigoare începând cu luna iulie a.c.

Potrivit declarațiilor făcute de ministrul Alexandru Rafila, ar fi fost necesare modificări şi adaptări ale textului actual în vederea punerii în acord a acestuia cu planul european de combatere a cancerului şi reformularea sa într-un cadru logic.

Senatorul AUR Dorinel Cosma l-a interpelat pe ministrul Sănătății și a cerut explicații pentru această întârziere nepermisă care ar fi provocat zeci de mii de decese.

„Este deosebit de important ca populaţia să beneficieze de măsuri concrete şi eficiente în lupta împotriva cancerului, iar implementarea Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului reprezintă un pas esenţial în această direcţie”, a atras atenția senatorul AUR.

La solicitarea parlamentarului, Ministerul Sănătății a transmis un punct de vedere în care a evidențiat faptul că, în urma analizării PNCC promulgat anul trecut, s-au constatat o serie de nereguli și lipsuri care au trebuit să fie corectate/adăugate. În acest sens, în perioada februarie – mai 2023, comisia de oncologie, formată din specialiști, a lucrat permanent şi a avut mai multe întâlniri în format fizic şi online, la majoritatea dintre ele, participând şi ministrul Sănătății. „Până în prezent, specialiştii din domeniul oncologiei au adaptat şi corectat PNCC şi au elaborat conţinutul mai multor norme care vor fi adoptate ca acte normative în perioada imediat următoare, prin intermediul grupului tehnic de lucru de la nivelul MS şi CNAS”, se arată în răspunsul transmis.

Printre nereguli semnalate se numără faptul că:

  • PNCC nu conţine o evaluare minimală a impactului bugetar al măsurilor prevăzute în anexa legii;
  • contravine prevederilor legale existente – L. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, L. 500/2002 privind finanţele publice și L.69/2010 privind responsabilitatea fiscal bugetară;
  • Sursele de finanţare nu sunt precizate.

Ministerul în cauză a precizat că documentul a trebui ajustat astfel încât planul să întrunească în final criteriile unui instrument de planificare, „care să poată fi utilizat în monitorizarea implementării, evaluarea impactului măsurilor şi care să permită corecţiile necesare acolo unde se constată deficienţe”. Ori, acest proces nu avea cum să fie finalizat într-un timp scurt și, de aceea, PNCC nu a putut fi pus în aplicare începând cu 1 iulie 2023.