DIICOT îl trimite în judecată pe Cristian Burci: Prejudiciu de zeci de milioane
Șapte persoane acuzate că au devalizat fabrica de vagoane din Caracal, județul Olt, au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT. Între ei se află și controversatul afacerist Cristian Burci. În dosar s-au constituit părți civile Ministerul Finanțelor, Activele Statului, o societate de investiții și 3 firme, cu o sumă de peste 20 de milioane de lei.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au finalizat rechizitoriul și au dispus trimiterea în judecată a 7 inculpaţi (6 cetățeni români și un cetățean german, parte din aceștia având calitățile de președinte consiliu de administrație societate tip holding, director general, director financiar, avocat și practician în insolvență în cadrul unei societăți de insolvență desemnată ca administrator judiciar), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, gestiune frauduloasă, evaziune fiscală, delapidare cu consecințe deosebit de grave și spălare a banilor.
Anchetatorii au reținut faptul că, începând cu anul 2002, prin intermediul unei societăți comerciale de tip holding, cu sediul în Luxemburg, au fost înființate sau preluate, direct sau prin interpuși, mai multe societăți comerciale cu sediul în Europa, inclusiv în România (între care și o societate comercială cu sediul în municipiul Caracal cu tradiție în producția de material rulant).
„În urma probatoriul administrat în cauză a rezultat că, începând cu anul 2006, prin intermediul societății comerciale de tip holding, cu sediul în Luxemburg, a fost derulată o activitate infracțională cu scopul de a decapitaliza societatea comercială din municipiul Caracal și de a o lipsi de lichiditățile necesare desfășurării activităților curente. Această modalitate de a acționa a reprezentat o la nivelul societății de tip holding ce a exercitat controlul asupra deciziei consiliului de administrație/conducerii executive a societății intra-grup din municipiul Caracal, politică ce a fost aplicată și în ceea ce privește alte două societăți comerciale cu sediul în România cu tradiție în producția de material rulant (fabricarea de vagoane de cale ferată)”, arată DIICOT, într-un comunicat transmis miercuri.
Astfel, în perioada ianuarie 2006 – octombrie 2012, prin intermediul consiliului de administrație, a cărui decizie era controlată de către unul dintre inculpați, reprezentant al acționarului majoritar, cu sediul în Luxemburg, au fost efectuate operațiuni ce au redus drastic disponibilitățile bănești și patrimoniul societății.
Astfel, s-au făcut operațiuni financiare ce au vizat transferul/nerecuperarea unor importante sume de bani reprezentând capitalul de lucru al societății. Este vorba de acordarea și plata de împrumuturi/consultanță cu caracter fraudulos fie către firme intra-grup, fie către alte firme pe care unul dintre inculpați le controla în fapt; de încheierea și derularea unui contract de fabricație cu o firmă intra-grup (prin care producția societății din Caracal, deși în fapt era livrată beneficiarilor din Europa, era facturată scriptic către societatea din cadrul holdingului, fiind achitată doar parțial producătorului contravaloarea mărfurilor livrate) și de angajarea împreună cu ceilalți 2 producători de vagoane intra-grup în contractarea, în condiții defavorabile, a unui credit bancar sindicalizat în valoare totală de 100.000.000 euro (din care a fost utilizată suma de 96.000.000 euro și prin care, practic, s-au refinanțat vechile credite) cu garantarea reciprocă a universalității bunurilor deținute (societatea din Caracal garantând cu întreg patrimoniul atât propriul credit cât și creditele celorlalți doi producători).
De asemenea, s-au realizat un transfer subevaluat al activelor societății din Caracal către o societate comercială terță. Acest transfer s-a realizat prin declanșarea și determinarea derulării procedurii de insovență a societății comerciale din Caracal (în conivență cu reprezentanții lichidatorului judiciar) fără luarea în considerare a recuperării creanțelor pe care societatea din Caracal le avea de încasat de la firmele din holdingul cu sediul în Luxemburg, fapt ce a condus la vânzarea subevaluată a activelor (patrimoniului) către o terță societate.
„În această modalitate societatea comercială din Caracal a fost prejudiciată cu suma totală de 161.624.951,69 lei. Subsecvent acestei activității, în intervalul martie-iulie 2012, au fost însușite, de către inculpatul ce controla societatea de tip holding cu sediul în Luxemburg și supuse procesului de spălare, disponibilitățile bănești ale societății comerciale, cumpărător la un preț subevaluat al activelor societății comerciale din Caracal, acțiunea de delapidare fiind derulată cu acordul inculpatului care avea calitatea de administrator și acționar indirect majoritar al societății delapidate. În acest mod, a fost însușită suma de 2.730.000 euro din patrimoniul societății”, spun procurorii.
O altă activitate infracțională reținută în cauză constă în aceea că, în perioada aprilie 2013 – iunie 2015, inculpatul ce controla una din societățile intra-grup din grupul de firme cu sediul în Luxemburg, cunoscând faptul că procedura de faliment a societății respective, derulată de către organele competente elvețiene, se află în desfășurare (neexistând o hotărâre definitivă de închidere a falimentului acesteia) și, folosindu-se de existența unei copii de pe o adresă emisă de autoritățile din Elveția din care rezulta în mod nereal că procedura de faliment a fost închisă, prin intermediul directorului general al societății comerciale din Caracal, a determinat ascunderea față de organele fiscale din România a sursei impozabile a societății.
„Astfel, s-a urmărit sustragerea de la plata impozitului pe profit aferent exercițiului fiscal 2012, prin nedeclararea provizioanelor nedeductibile fiscal constituite pentru creanțele deținute de această societate la firma intra – grup cu sediul în Luxemburg. Activitatea infracțională a avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 8.616.203,24 lei, reprezentând impozitul pe profit, aferent exercițiului fiscal 2012”, arată DIICOT.
După închiderea procedurii de insolvență a societății din Caracal și reinserția acesteia în activitatea comercială, în perioada aprilie 2013 – ianuarie 2015 a fost constituit un grup infracțional organizat, liderul grupului fiind inculpatul care exercita controlul asupra consiliul de administrație al societății respective prin intermediul acționarului majoritar cu sediul în Luxemburg, în vederea comiterii infracțiunilor de delapidare și spălare a banilor, în scopul însușirii ultimelor lichidități de care dispunea societatea. Astfel, spun procurorii, sub aparența derulării unor împrumuturi frauduloase către o altă societate comercială controlată de liderul grupului, a fost transferată suma totală de 2.583.317,89 lei (reprezentând sume de bani aflate în conturile bancare, de trezorerie și în contul fiduciar al societății din Caracal) către societăți comerciale controlate de grupul infracțional organizat.
„Aceste acțiuni au fost urmate de derularea unor circuite financiare de spălare a banilor, la capătul cărora sumele rulate erau fie retrase în numerar, fie transferate în alte conturi bancare, inclusiv în conturile unor societăți externe tip offshore controlate de liderul grupului, în interesul financiar al acestuia”, mai arată DIICOT.
În cadrul acestui dosar s-au constituit părți civile Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, Societatea de Investiții Financiare Oltenia S.A., Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și alte 3 societăți comerciale cu suma totală de 20.624.346 lei, fiind instituire măsuri asiguratorii asupra a 24 de imobile (terenuri, apartamente, construcții), conturilor bancare (fiind indisponibilizată suma de peste 500.000 de euro) și asupra acțiunilor deținute la diferite societăți.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Curții de Apel București.