Difterie sau poliomielită? Infecţioniştii ieşeni se aşteaptă la patologii noi, odată cu valul de refugiaţi
Odată cu creşterea valului de refugiaţi, medicii infecţionişti se aşteaptă să apară şi cazuri de boli din patologia infecţioasă, cu precădere cele care au transmitere pe calea aerului sau cu transmitere digestivă.
„Mobilitatea populaţională, în general, dar mai ales acest gen de mobilitate populaţională în astfel de condiţii atât de nefericite, poate facilita transmiterea unor boli fie pe cale respiratorie, fie pe cale digestivă. Noi am primit deja din partea Ministerului Sănătăţii atenţionare, pentru că patologia infecţioasă ar fi prima care ar putea să afecteze grupuri populaţionale.
Deci, aici nu ne aşteptăm neapărat la cazuri de infecţie cu SARS COV 2, care deocamdată sunt în scădere. Ne putem aştepta la gripă sau alte infecţii care se transmit pe calea aerului. Ne putem aştepta şi la hepatita A, la enterocolită acută, dar să nu uităm de boli cum ar fi difteria şi poliomielita, care, în alte condiţii, pot fi prevenite prin vaccinare. Noi însă suntem pregătiţi să tratăm toţi pacienţii, indiferent de patologia infecţioasă prezentată”, a precizat dr. Carmen Dorobăţ, medic primar infecţionist la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Infecţioniştii spun că, în astfel de situaţii, prevenţia prin respectarea cu stricteţe a regulilor de igienă este absolut necesară.
» Aflați mai multe informații aici.