Deputatul AUR Raisa Enachi întreabă revoltată: „Este omenește posibil ca 59 de procurori la nivel național să gestioneze cele peste 7000 de dosare aflate pe rol în acest moment?”

Raisa Enachi, deputată AUR de Vaslui, a atras atenția că s-a dezbătut recent proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Conform acestui proiect, competențele SIIJ vor fi transferate către o nouă structură care va fi un „sistem inspirat de modelul Parchetului European”.

Deputatul AUR susține că forma legislativă propusă a necesitat ajustări tehnice semnificative. Mai mult, consideră că argumentele obiective și pertinente nu au putut fi prezentate în mod corespunzător.

„În total, au fost depuse 81 de amendamente și au fost aprobate, cu majoritate de voturi doar cele ce vizau aspectele de tehnică legislativă, ci nu și cele de substanță. A fost propus un raport de adoptare, în forma prezentată și asumată de către Guvern, raport ce a fost votat cu 18 voturi „pentru” și 7 voturi „contra”.

Ministerul Justiției, condus de către domnul Ministru Cătălin Predoiu, care își asumă acest proiect normativ, a făcut publică o serie de date statistice conform cărora 85,47% dintre procurorii respondenți și 72,22% dintre judecători au avizat pozitiv desființarea SIIJ.


La aflarea unor asemenea date hotărâtoare, în mod firesc ar fi trebuit să fie cunoscut atât modul în care metodologia de culegere a datelor a fost alcătuită cât și criteriile de selecție a eșantionului reprezentativ pentru acest subiect sensibil. În acest caz, în ciuda aparentei majorități, datele prezentate nu pot fi considerate relevante deoarece în prezent există 117 magistrați (procurori și judecători) care au fost condamnați definitiv”, punctează deputata AUR de Vaslui.

CSM: 11 voturi „pentru” și 8 voturi „contra”

Doamna deputat Raisa Enachi consideră că, din procesul de selecție al procurorilor, ar trebui să fie eliminată orice tendință de subiectivitate pentru a nu se prejudicia corectitudinea proceselor de investigații asupra abaterilor judiciare.

„Ar trebui să ne întrebăm dacă este omenește posibil ca 59 de procurori la nivel național să gestioneze cele peste 7000 de dosare aflate pe rol în acest moment. În cazul în care acest lucru ar fi posibil, cum ar putea fi verificat acest proces?” a punctat Raisa Enachi.