Deputații au votat să-i mărească salariul lui Ciucă cu 15%. Premierul are în prezent un salariu net de 14.000 de lei și o pensie specială de 18.000 de lei pe lună
Cu o pensie de general de 18.000 de lei pe lună și un salariu net de premier de 14.000 de lei, premierul Nicolae Ciucă a primit o veste bună în Săptămâna mare. Colegii din parlament s-au gândit că nu i-ar strica o mărire de 15%. Că doar duce și PNNR-ul în spate, nu doar țara.
România a ajuns, începând cu ianuarie 2022, într-o situație în care n-a mai fost de foarte multă vreme. Astfel, datoria publică a României a depășit, în ianuarie și în februarie (acestea fiind ultimele date oficiale existente), 50% din PIB, ajungând, în februarie, la 50,6% din PIB. Asta înseamnă că datorăm, în acest moment, aproape 121 de miliarde de euro.
Există o lege din 2010, din aprilie 2010 (legea 69/16.04.2010), zisă și a responsabilității fiscal-bugetare care reglementează clar ce trebuie făcut în cazul în care datoria publică trece de 50%. În această situație absolut nefericită, „guvernul prezintă public şi aplică în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei publice în produsul intern brut (…). Programul (…) cuprinde, fără a se limita la acestea, şi măsuri care determină îngheţarea cheltuielilor totale privind salariile din sectorul public”. Aceste măsuri trebuie prevăzute într-un act normativ la nivel de lege. Adică fie lege votată în Parlament, fie ordonanță de urgență.
Miercuri, 20 aprilie, a ajuns în Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților OUG 124/13 decembrie 2021. Această ordonanță reglementează modul în care sunt gestionați banii din PNRR, stabilește responsabilii pentru punerea în aplicare a acestui plan național și conține prevederi legate de fluxul banilor, de modul în care se acordă sau se recuperează etc.
Ei bine, după ce legea de aprobare a ordonanței a trecut de Senat, în Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților, comisie condusă de un membru PNL și unde unul dintre vicepreședinți este consilierul onorific al premierului Ciucă, Sebastian Burduja, iar mai nou propunerea PNL de ministru al digitalizării, s-au adus 200 de amendamente, dintre care 40 au fost aprobate.
Unul dintre amendamentele adoptate, propus, cel mai probabil, de către liberalul Florin Roman, fost ministru plagiator al Digitalizării, stabilește că salariile personalului din ministerul Finanțelor care se ocupă cu implementarea PNRR vor crește cu 25%, iar salariile personalului din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care se ocupă de PNRR vor crește cu 15% .
De asemenea, tot cu 15% va crește și salariul premierului, care, conform OUG 124/2022 devine „coordonator al procesului de negociere pentru aprobarea/modificarea PNRR, precum și în calitate de președinte al Comitetului interministerial de coordonare a PNRR”.