Deputat AUR: Autostrada Transilvania, 20 de ani de neputință
Infrastructura rutieră se află într-o situație deplorabilă: deși au trecut 20 de ani, România nu are nicio autostradă care să lege principalele orașe ale țării. Lucrările la autostrada Transilvaniei (A3) ce ar fi trebuit să conecteze capitala de Vestul țării sunt blocate, iar termenul de finalizare al acestei artere este unul îndepărtat. În anul 2023 va fi inaugurat un singur tronson, cu o lungime de 13,5 kilometri – secțiunea dintre Nușfalău și Suplacu de Barcău.
Compania de Drumuri a început anul 2023 fără a avea constructori pe trei loturi ale Autostrăzii Transilvania, între Cluj-Napoca și Oradea, dar cu perspectiva finalizării lucrărilor pe lotul Chețani – Câmpia Turzii (secțiunea Târgu Mureș – Cluj-Napoca) la finalul anului și numai într-un scenariu foarte optimist care implică și mobilizarea excepțională a constructorului Strabag, constată deputatul AUR Silviu-Titus Păunescu.
Parlamentarul consideră că de vină sunt autoritățile care au tratat problema superficial, în loc să ia măsurile necesare pentru a debloca procedurile: Guvernul nu a reactualizat nici măcar indicatorii tehnico-economici, deși ar fi putut iniția o hotărâre de guvern în acest sens.
„Cea mai complicate situație este pe secțiunile dintre Cluj-Napoca și Oradea (Biharia) pentru că lipsesc contracte semnate pe trei loturi cu o lungime totală de 96 de kilometri. Cel mai important lot este tronsonul de 41 kilometri dintre Poarta Sălajului, Zalău și Nușfalău, segment care include și lotul cu tunelul de 3 kilometri de la Meseș, iar de doi ani CNAIR nu are nici măcar constructori desemnați”, a explicat Păunescu.
În acest context, deputatul AU solicită Ministerului Transporturilor să răspundă la următoarele întrebări:
- De ce, la peste doi ani de la lansarea licitației, CNAIR nu are nici măcar constructori desemnați și cine este responsabil pentru această situație?
- De ce nu ați făcut, până acum, niciun demers privind inițierea unei Hotărâri de Guvern pentru reactualizarea indictorilor tehnico economici?
- CNAIR a ratat și ultimul termen pentru desemnarea câștigătorului la 30 decembrie 2022, cine este vinovat și care sunt sancțiunile primite?
- De ce este blocată procedura în ceea ce privește licitația pe secțiunea secțiunea Chiribiș – Biharia?
- Când estimați că va fi data în folosință Autostrata Transilvania, pe întreaga ei lungime, având în vedere că au trecut 20 de ani de la începerea lucrărilor?