De ce și-a ucis Norvegia 9 din cei 80 de lupi ai săi și care sunt țările europene cu politici anti-lup
În Norvegia au fost împușcați într-o zi 9 din cei 80 de lupi care trăiesc în țară, după ce o instanță de judecată a dat undă verde unei vânători controversate. Planurile inițiale ale autorităților prevedeau împușcarea a 51 de lupi, adică mai mult de jumătate din populația totală, însă activiștii de mediu au reacționat și au înaintat acțiuni în instanță, obținând o ordonanță de suspendare a vânătorii. Ei au afirmat că aprobarea unei vânători într-o zonă de conservare ar fi împotriva legilor UE privind protecția mediului, relatează The Guardian.25 de animale din patru haite care se află în respectiva zonă de conservare numită și „zona lupilor” erau protejate de acțiunile legale.Dar vinerea trecută, curtea de apel norvegiană a anulat ordinul provizoriu al tribunalului districtual de a opri vânătoarea din „zona lupilor”, arie în care animalele au voie să se înmulțească și care reprezintă 5% din suprafața țării. Iar în weekend s-a organizat o vânătoare în urma căreia nouă lupi au fost uciși.Karoline Andaur, CEO-ul WWF Norvegia, a declarat: „Este o mare pierdere nu doar în ceea ce privește efectivul de lupi, ci și pentru biodiversitate și conservarea naturii. Lupul este în pericol în Norvegia și avem responsabilitatea națională de a avea grijă de el. Sunt împușcați doar pentru că trăiesc în mediul norvegian, cu toate că sunt în zona lupilor – o zonă în care autoritățile au decis că lupul trebuie să fie protejat.” O serie de țări europene au adoptat politici anti-lup. Vânătorii din Suedia au împușcat deja cea mai mare parte a cotei anuale de 27 de lupi. În Germania, unde lupii au reapărut în ultimii ani după ce au venit din țările vecine, a existat o dezbatere cu privire la impactul prădătorilor asupra agriculturii. În Marea Britanie se discută aprins pe tema reintroducerii în faună a unor exemplare de lupi.În urmă cu o lună,
» Aflați mai multe informații aici.