Cutremur puternic lângă Târgu Jiu. Ce magnitudine a avut seismul

Vineri seară, în regiunea Olteniei, a avut loc un seism cu magnitudinea de 4,3 grade pe scara Richter, conform INCDFP.

Un cutremur puternic a avut loc în seara zilei de vineri, 10 noiembrie, în zona Gorj. Acesta e cel mai recent seism din zona Olteniei, după ce și joi, un altul, cu magnitudinea de 2,4 pe scara Richter, a avut loc în aceeași zonă.

„În ziua de 10.11.2023, 19.48.21 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.3, la adâncimea de 15 km.

Epicentrul seismului a fost la 14km de Târgu Jiu, 68km de Drobeta Turnu Severin, 70km de Hunedoara, 85km de Deva, 96km de Ramnicu Valcea”, potrivit INCDFP.

Cutremur în Gorj


Locuitorii din Târgu Jiu au semnalat că au perceput un zgomot intens, asemănător unei „bubuituri”, cu o secundă înainte de producerea cutremurului.

Un cutremur la fel de puternic a avut loc în luna august. Seismul din Oltenia a fost considerat unul mediu, a avut magnitudinea de 4,6, și s-a produs la o adâncime de 10 km.

Cutremurul s-a produs la 7 km Nord de Târgu Jiu, 72 de km Nord-Est de Drobeta-Turnu Severin, 75 de km Sud de Hunedoara, 86 de km Vest de Râmnicu Vâlcea, 89 de km Sud de Deva și 98 de km Nord-Vest de Craiova.