Curtea Constituțională a anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale, anunţă oficial CCR.

Cei 9 judecători au decis în unanimitate după o şedinţă de 5 ore.

Procesul electoral va fi reluat în integralitate, Guvernul va stabili o nouă dată pentru alegeri.

„Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.

Prezenta hotărâre este definitivă și general obligatorie, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aduce la cunoştinţă publică”, precizează CCR.

Se va relua aşadar inclusiv perioada depunerii de semnături pentru candidaturi, campania electorală şi fiecare candidatură va putea fi contestată în instanţă.

„În momentul de față e ca și cum n-am avut niciodată alegeri prezidențiale. Va trebui guvernul să vină să stabilească noi date ale alegerilor prezidențiale, cu toate perioadele acelea lungi, prevăzute de lege, pentru depunerea candidaturilor, strângerea semănăturilor, întâi validarea lor și așa mai departe, inclusiv campanie electorală.

Deci, practic, reluăm absolut totul, ne vom duce undeva, nu știu, luna martie sau ceva de felul acesta, pentru că acest calendar prevede cel puțin 90 de zile. Deci trei luni de zile din momentul de față sau când se va strânge Guvernul să hotărască care-i data alegerilor”, explică Toni Neacșu, fost judecător și fost membru CSM.

Este o decizie fără precedent din partea Curții Constituționale. Hotărârea istorică a fost luată în urma informațiilor furnizate de CSAT.

În diaspora, oamenii au început deja să voteze pentru turul 2. Şi nu se întrerupe votarea până ce nu apare hotărârea CCR în Monitorul Oficial.
Val de sesizări la CCR

Joi, la Curtea Constituțională au fost înregistrate mai multe cereri de anulare a primului tur al alegerilor.

Cristian Terheș a depus o nouă cerere prin care solicită Curții Constituționale să anuleze turul întâi al alegerilor prezidențiale. Noua solicitare se bazează pe documentele desecretizate de CSAT care au arătat că există un ”actor statal” în spatele campaniei lui Călin Georgescu. Asta după ce a mai depus săptămâna trecută o cerere similară la CCR.

Tot joi, SNSPA a trimis o petiție oficială către Avocatul Poporului, Renate Weber, solicitând sesizarea Curții Constituționale pentru suspendarea turului doi al alegerilor prezidențiale de duminică, solicitând scoaterea lui Călin Georgescu de pe buletinele de vot și reluarea primului tur al prezidențialelor.

Și publicaţia Calea Europeană a depus sesizare la CCR privind ilegalităţile identificate şi comunicate de CSAT în legătura cu desfăşurarea procesului electoral din România pentru turul întâi al alegerilor prezidenţiale.
Marea desecretizare

Președintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE, STS și Ministerul de Interne în cadrul ședinței CSAT de săptămâna trecută.

Documentele de la SRI vorbesc despre o operațiune pregătită din timp în favoarea lui Călin Georgescu (conturile sunt făcute pe TikTok chiar din 2016) și care are ”modul de operare al unui actor statal”.