Cum a fost prins Cătălin Cherecheș: „Nu au fost piste false. Polițiștii au știut exact traseul său”. Primarul urmează să fie extrădat
Primarul Cătălin Cherecheș a fost prins, marți seară, de polițiștii din Germania, după patru zile de când a fugit din țară. Acum, edilul așteaptă extrădarea în arest. Potrivit surselor, autoritățile germane vor să tranșeze rapid cazul, iar judecătorii au cerut acte de la autoritățile din România. Într-o intervenție la Știrile dimineții, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a spus că autoritățile au știut în fiecare moment unde se află primarul. Condamnat vineri, pe 24 noiembrie, la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Cherecheș a reușit să iasă din țară, deși se afla sub control judiciar.
Cherecheș așteaptă în arest extrădarea
Într-o intervenție la Digi24, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a declarat că autoritățile din Germania urmează să stabilească momentul când îl vor extrăda pe primarul Cătălin Cherecheș.
„Această operațiune a decurs ca la carte, această depistare, localizare și reținere a urmăritului internațional s-a întâmplat în patru zile de la momentul dispariției, de la momentul pronunțării definitive a unei instanțe din România. Anterior a fost o colaborare foarte bună între Poliția Română și între autoritățile din Germania, Austria, Ungaria și Italia, iar în urma acestor activități derulate de partenerii interni și externi a fost localizat, depistat și reținut urmăritul internațional Cherecheș. Acesta a fost depistat pe baza informațiilor oferite de Poliția Română. (…) Urmează ca urmăritul internațional să fie prezentat instanței din Germania, iar autoritățile din acest stat vor decide momentul predării sale către autoritățile române, urmând ca acesta să fie încarcerat”.
Întrebat de când știa Poliția Română că primarul Cherecheș se afla în Germania, Georgian Drăgan a spus: „Colegii mei din Poliția Română au stabilit traseul pe care l-a urmat. Urmează ca procedura specifică să fie urmată pentru a fi adus în țară și pentru a-și ispăși pedeapsa. (…) Nu au fost piste false, colegii mei au știut exact care este traseul urmat de persoana bănuită, dar foarte important e sprijinul real al ajutoriților străine”.
Prins în Germania
Cătălin Cherecheș a fost arestat în Augsburg, Germania, după ce a depășit viteza legală pe autostradă. Mașina în care s-ar fi aflat alături de o mătușă mergea cu 200 de kilometri pe oră.
Potrivit surselor oficiale germane, cei doi au ajuns la gara din Augsburg și încercau să scape de autovehicul, eventual să ia un tren sau un taxi. Acela a fost momentul în care a fost prins de polițiștii bavarezi și BKA (Poliția federală de investigații criminale – n.red.). Aceleași surse au mai precizat că fostul primar ar fi încercat să se opună arestării și s-a rănit când a vrut să fugă de oamenii legii.
Cel mai probabil, edilul ar fi mers în Germania să ia banii pe care i-a transportat acolo în mai multe tranșe și pe care i-a depozitat în seifuri din locuințele deținute acolo de mama sa și de sora acesteia. Suma din Germania ar fi în jur de 1.500.000 de euro.
Într-o depoziție din instanța de judecată, Cherecheș a recunoscut că a cărat personal banii cu mașina în Germania. „Orice persoană are dreptul de a scoate din țară o sumă de maximum 10.000 Euro. Acesta este și motivul pentru care sumele erau retrase în numerar la un nivel mai mic, în raport de programul de a merge în Germania la locația de domiciliu a mamei mele. Banii i-am transportat cu mașina, și mai mult eu i-am transportat. La acea adresă locuia sora mamei mele și alți membri ai familiei. Ulterior, aceștia s-au mutat și o parte din bani au fost plasați la locuința din Germania a mamei mele”, a declarat Cherecheș.
Cherecheș a fugit din țară cu buletinul unei rude Primarul din Baia Mare a reușit să fugă din țară cu buletinul unei rude.
„Cherecheş a ieşit din țară prin frontiera cu Ungaria, pe la PTF Petea, la ora 07:49 folosind o altă identitate aparţinând unei rude, o persoană de sex masculin. La ora menţionată, la controlul de frontieră efectuat pe teritoriul maghiar, s-a prezentat un autovehicul înmatriculat în România, în care se aflau două persoane, conducătorul auto care figura în regim de taxi şi un pasager pe scaunul din dreapta”, a declarat sâmbătă inspectorul general al IGPF, Victor-Ştefan Ivaşcu, într-o conferinţă de presă.
Cherecheș a fost dat în urmărire națională și ulterior s-a emis și un mandat european de arestare pe numele său.
Între timp Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a deschis un nou dosar pentru neglijență în serviciu după ce edilul a fost lăsat să treacă granița cu o identitate falsă. Agentul care l-a controlat încă nu a fost pus sub acuzare, dar va fi chemat să dea explicații.
Mesajul care l-a dat de gol
Un indiciu important despre scopul aventurii peste granițe a lui Cherecheș se găsește chiar în mesajul edilului, înregistrat cu 2 ore înainte să fugă din țară. El voia să tragă de timp pentru ca dosarul său să ajungă la altă instanță care, spera primarul, putea anula condamnarea actuală.
„Avem o strămutare care urmează să fie judecată în data de 10 decembrie, strămutare înregistrată înaintea hotărârii în apel. Dacă se admite cererea de strămutare avem o dispoziție clară, art. 74 alin. 5 care spune că instanța de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei. Hotărârea este desființată prin efectul admiterii cererii de strămutare”, declara avocatul edilului, Răzvan Doseanu.
Acesta a mai spus că fuga din țară a clientului său nu ajută cu nimic apărarea pe care o gândise și căile de atac extraordinare pe care le-a introdus deja sau pe care urma să le introducă pentru a schimba decizia de condamnare. Doseanu a mai spus că nu știa de planurile edilului de a fugi.
„Din perspectiva apărării nu ne ajută cu nimic că el nu va fi prezent. Am în vedere o contestație în anulare privind nelegala compunere a completului de judecată, cu privire la una dintre judecătoare. Nu am fost informat de planurile lui Cătălin Cherecheș. Nu am vorbit de joi.
Am luat în calcul că a doua zi se pronunță o hotărâre judecătorească, dacă urma să se ia o soluție de achitare care ar fi fost cea corectă, sau dacă urma varianta unei hotărâri de condamnare. El mi-a spus că e pregătit pentru oricare dintre variante, și că va respecta hotărârea judecătorească”, declara avocatul lui Cherecheș.
Schimbări în Ministerul de Interne
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a transmis mulţumiri poliţiştilor români şi germani pentru depistarea şi reţinerea lui Cătălin Cherecheş. „Felicit şi mulţumesc poliţiştilor şi partenerilor instituţionali interni şi externi, români şi germani, care au cooperat direct şi permanent pentru capturarea condamnatului penal Cherecheş Cătălin. De asemenea, mulţumesc poliţiştilor maghiari, austrieci şi italieni împreună cu care s-a cooperat şi lucrat pe parcursul acestei operaţiuni poliţieneşti internaţionale. Nu în ultimul rând, mulţumesc jurnaliştilor care au înţeles în aceste zile că trebuie să limităm comunicarea pe acest caz, pentru a proteja operaţiunea de localizare şi capturare”, a scris ministrul Predoiu pe Facebook.
Fuga lui Cherecheș a declanșat schimbări în Ministerul de Interne. Șase șefi din Poliția de Frontieră, Poliția Română și serviciul secret al Ministerului de Interne au fost schimbați din funcții. Printre ei s-a numărat și șeful IPJ Maramureș, Mihai Gherman, care era un apropiat al primarului condamnat.