Criminala din Saturn și-a privit 30 de minute prietena în timp ce agoniza. „Am avut un moment în care m-am pierdut cu firea“

Loredana, fata de 18 ani, care și-a ucis cea mai bună prietenă, a mărturisit în fața anchetatorilor cum a comis mostruoasa faptă. Cu sânge rece, ea a declarat că timp de 30 de minute a privit-o cum se stinge și a împiedicat-o să strige după ajutor.

În fața anchetatorilor, adolescenta a povestit cu lux de amănunte cum s-a petrecut nenorocirea. Spune că totul a pornit de la o ceartă banală, care a degenerat într-o crimă oribilă.

„Am mai avut niște discuții contradictorii cu Alina legate de plecarea ei acasă, întrucât știam că vrea să plece din hotel. Într-un moment de furie, întrucât Alina îmi răspundea evaziv, am început să tremur. Inițial, am ezitat, însă după aceea am înjunghiat-o. Menționez că Alina nu dormea, însă stătea cu ochii închiși și fața la perete. Nu am vrut să o omor, însă am avut un moment în care m-am pierdut cu firea”, relatează stirileprotv.ro

După ce a atacat-o cu cruzime, Loredana a povestit cum timp de 30 de minute a privit-o pe Alina. Mai mult decât atât, a împiedicat-o să strige după ajutor, chiar dacă aceasta s-a zbătut și a zgâriat-o. Ulterior, a scos hainele Alinei din valiză, i-a îndesat trupul și a chemat un taxi pentru a o transporta la Mangalia ca să scape de cadavru.

În fața anchetatorilor, Loredana a fost sinceră și a spus: „Am recunoscut fapta deoarece am văzut în filme faptul că dacă recunoști fapta săvârșită primești o pedeapsă redusă”.

Mama criminalei din Saturn, dezvăluiri despre fiica sa
Mama Loredanei, fata arestată pentru că și-a ucis cea mai bună prietenă, a făcut marți, 8 august 2023, primele declarații. Femeia spune că este terminată și că nu își poate explica ce s-a întâmplat între cele două, mai ales că erau prietene din copilărie și crescuseră împreună.

Femeia este șocată de crima cu sânge rece comisă de fiica și a declarat că a vorbit cu aceasta chiar în ziua crimei. Femeia afirmă că fiica ei i-a spus că Alina a căzut pe scări şi nu a amintit nimic despre crimă.

„Ieri am vorbit cu dânsa. A zis că Alina a căzut pe scări şi restul nu ştiu. Alina a fost şi în casă la mine, le-am crescut de mititele. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo, nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat de i-a făcut asta, sunt terminată. S-au certat mai demult, s-au împăcat, au stat şi în chirie amândouă. S-au certat, s-au schimbat şi de la serviciu, ca să nu se întâlnească în cameră. Nu știu, nu știu, nu știu. Loredana nu era violentă, din contră”, scrie Antena 3.

A omorât-o într-o criză de nervi
În urmă cu câteva săptămâni, Alina plecase la mare împreună cu prietena ei pentru a munci și a câștiga bani, pe perioada verii. Se angajase cameristă la un hotel din Saturn.

Cele două fete au început să aibă divergențe, criminala invocând faptul că victima își înșela iubitul și îi cerea să mintă pentru ea. Ele au început să se certe, apoi s-au lovit reciproc (spune ucigașa), iar în cele din urmă, prietena ei i-a tăiat gâtul. Apoi a băgat-o într-un geamantan, a dus-o în parc și a pus-o sub o bancă, unde a fost găsită de un pescar.