Cornel Nistorescu: Protestele din Piața Universității sunt regizate de servicii și perdanții sistemului pentru a bloca ascensiunea lui Călin Georgescu
Protestele din Piața Universității din chiar ziua rezultatului final la turul întîi sînt primele reacții montate de perdanți și de servicii pentru a bloca ascensiunea lui Călin Georgescu. Se tem de el mai rău ca de două armate. Nu le vine să creadă și nu vor să piardă. Cum să recunoască înfrîngerea produsă de un singur om. S-au prăbușit exact cînd aveau puterea și străluceau de trufie, aroganță și bani. Singura lor explicație a devenit încercarea de a îngroapa eșecul, de a-l împacheta în proteste. Gonflarea pericolului inventat este o tehnică veche.
-Vin perși!
-Vin nemții!
-Vin rușii!
– Vin comuniștii!
-Vine dictatura!
Este război hibrid!
Cei care au umplut Piața Victoriei la 10 august, cei care s-au mobilizat să blocheze celebra Ordonanță 13 au fost alarmați și chemați în cîteva ore. S-a decretat mobilizarea! Vin comuniștii, vin rușii, vine dictatura! Cu lozincile acestea au fost scoși în stradă și duse la vot generații întregi. De data aceasta, sorosiștii au lansat și o listă de sprijin. Să știe copiii că nu sunt singuri. Alături de ei sunt intelectualii, elitele, bursierii, sorosiștii recunoscuți peste Ocean. Valori, nu păpușoi și marionete! Aceleași liste care au fost folosite la susținerea unor inițiative dubioase, cu care au blocat legi, cu care au lansat apeluri sau au deturnat proiecte, au devenit convocatoare. La un semn, s-au pus în funcțiune mecanismele de protest ale ong-urilor care includ liste de naivi și amatori. Protestul este transmis în direct de televiziunile de serviciu. Se umflă pericolul, crește amenințarea, bate vîntul fricii. Oamenii simt cum li se zbîrlește pielea și cum îi cuprinde spaima. Mai bine să nu se schimbe nimic! Mai bine să fie ca înainte, să trăim cu Ciolacu, cu Grindeanu, cu înțeleptul Mihai Tudose, cu Rareș Bogdan, cu Lucian Bode, cu Bușoi. Prăbușirea PSD și a lui Marcel Ciolacu și cea a lui Nicolae Ciucă și a conducerii PNL înfierbîntă plutoanele de militanți. Țara este în pericol și trebuie apărată. Profitorii sunt la butoane sau chiar în frunte. Impostorii ies la iveală. Sunt gata de război. Sunt lansate scenarii, implicarea Rusiei, a masoneriei, a serviciilor secrete ostile, orice care poate stîrni teama. Nu contează că s-a prăbușit PSD-ul. O gașcă de profitori politici, care ajunseseră să învîrtă contracte, petereceri, avioane, vacanțe cu gagici de ocazie și amante sponsorizate, toate se duc de rîpă și lor nu le vine să creadă.
-Jos cu sataniștii!, strigă copiii care care nu știu ce-i satanismul. Nu știu nici ce-i PSD și ce-i USR, nici ce zice Georgescu pe TikTok. Importante sunt incidentele și transmiterea lor. Trebuie doar să strige „Jos C.G.” și vocile lor subțiri să exprime frica. Înainte atacau minerii. Acum, progresiștii și copiii le iau locul. La recomandările perdanților, ei apără viitorul cu mijloacele trecutului.
Și Ciolacu și Ciucă au părăsit fotoliile de președinți la două partide care pluteau în văzduh, departe de realitățile țării și de necazurile populației. Absolventul pîrît cu diplome de covrigar se visa președinte de țară și conducător de oști. Un personaj marcat de obsesii piscicole. În ziua votului s-a grăbit să mai tragă zece minute de dat la pește. Între afaceri, zboruri, petreceri și partide de pescuit, președintele PSD a avut o idee unică. IL Caragiale și Eugen Ionescu sunt niște mici copii.
Cu cîteva zile înainte de alegerile din turul întîi, Marcel Ciolacu a cerut unor primari de comune să aranjeze cîte 10 voturi pentru George Simion. Plănuia un meci mai ușor cu fostul șef de galerie. Unii primari chiar au făcut-o. Alții s-au crucit.
Marcel Ciolacu și-a săpat singur groapa. Înecat de suficiența puterii sale după rețeta Hrebenciuc-Băsescu, Ciolacu a comandat cîte 10 voturi pe secție pentru cel pe care voia să-l execute cu calm, cinism, siguranță și sînge rece. Cu ele, ar fi intrat în turul doi. Fără ele, se întoarce la pescuit.
De unde putem auzi cum se repetă o întrebare de final, ca-n Zorba Grecul:
-Ați mai văzut așa prăbușire?
Vorba lui Klaus Iohannis:
-Vă poftesc să rîdeți!