Cornel Dinicu, din nou sub lupa anchetatorilor în dosarul FERMA DACILOR: Ce se află în spatele interogatoriului
Luni va avea loc o nouă audiere a lui Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor. Nu mai este un secret pentru nimeni că Dinicu a susținut și merge în continuare pe ipoteza unei mâini criminale.
În plus, acesta va fi chemat în fața anchetatorilor, pentru a fi supus unui nou interogatoriu, cu scopul de a lămuri aspectele legate de modul în care a funcționat ilegal activitatea la Ferma Dacilor, dar și dacă în toți acești ani au existat facilități din partea autorităților.
Și familiile au fost chemate luni pentru a se constitui părți civile. Totodată, ofițerii ISU vor afla luni dacă se va redeschide dosarul penal împotriva lor, după ce procurorul-șef al DNA a făcut această solicitare.
Reamintim că incendiul care a făcut scrum pensiunea Ferma Dacilor a avut loc în cea de-a doua zi de Crăciun. Opt persoane și-au pierdut viața.
Cornel Dinicu a fost încarcerat la cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Potrivit unor surse judiciare, Dinicu a fost depus într-o cameră cu încă patru persoane pe care nu le cunoștea dinainte. Acesta s-ar fi integrat imediat și i-ar fi ajutat pe toți colegii de cameră cu țigări și mâncare, mai ales că a primit bani pe card de la familie, iar fiul său cel mare l-ar fi vizitat deja și i-ar fi adus pachet.
Administratorii pensiunii, arestați la domiciliu
Administratorii din documente ai pensiunii de la Tohani, Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie, au primit mandate de arestare la domiciliu, în dosarul în care cei trei sunt acuzaţi de ucidere din culpă și de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru în dosarul privind incendiul în care au murit opt oameni.
Procurorii ceruseră, tot miercuri, în fața judecătorilor din Prahova, arestarea lui Cornel Dinicu și a administratorilor de la „Ferma Dacilor”. „Nu sunt indicii că focul a fost pus”, este una dintre concluziile anchetatorilor.
„În perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane au desfășurat în mod convergent și sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de «cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată», desfășurate la sediul social din comuna Tohani, județul Prahova.
Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire.
Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru «intrarea în legalitate» au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții.
De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu”, arată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.