Consiliul Europei se declară îngrijorat de „xenofobia” din Ungaria. Politicienii și personalităle publice, invitate ”să ia o poziţie rapidă, fermă şi publică împotriva discursului instigator la ură”

Consiliul Europei şi-a exprimat joi „îngrijorarea” cu privire la discursul instigator la ură şi „xenofobia tot mai prezentă în discursul politic” din Ungaria, care vizează solicitanţii de azil, romii, musulmanii şi minorităţile sexuale, relatează AFP, citată de News.ro

„Personalităţile publice, inclusiv politicienii din toate partidele, sunt puternic încurajate să ia o poziţie rapidă, fermă şi publică împotriva discursului instigator la ură”, afirmă Comisia împotriva rasismului şi intoleranţei, un organism al Consiliului Europei, în prezentarea unui raport care acoperă perioada 2018-2022.

Comisia este „îngrijorată” de adoptarea unor legi care „subminează grav” drepturile solicitanţilor de azil, precum şi ale persoanelor LGBT, în special în timpul stării de urgenţă introduse pentru a face faţă pandemiei de Covid. Organismul Consiliului Europei deplânge segregarea populaţiilor rome, care rămâne „larg răspândită” în sectorul educaţiei, şi denunţă „continuarea evacuărilor forţate” a acestora, adesea fără „nicio soluţie de relocare”.

„Au fost raportate, de asemenea, acte rasiste care îi vizează pe musulmani, în principal sub forma unor atacuri verbale împotriva femeilor care poartă simboluri religioase vizibile”, notează raportul.

Comisia face mai multe recomandări autorităţilor maghiare, inclusiv ca acestea să „efectueze o revizuire independentă” a măsurilor adoptate în timpul stării de urgenţă pentru a evalua conformitatea acestora cu drepturile omului. Comisia mai solicită consolidarea serviciilor responsabile de identificarea şi tratarea „infracţiunilor rasiste” şi a celor împotriva minorităţilor sexuale, precum şi adoptarea unei „strategii de integrare a migranţilor”.

Pe de altă parte, organismul Consiliului Europei salută „eforturile serioase” depuse în Ungaria pentru a primi persoanele care fug de războiul din Ucraina, precum şi adoptarea în 2019 a unui protocol pentru a îmbunătăţi anchetele poliţiei privind infracţiunile „motivate de ură”.

Comisia împotriva Rasismului şi Intoleranţei este un organism specializat care se ocupă de problemele de discriminare în Europa. Este unul dintre numeroasele organisme tematice ale Consiliului Europei, organizaţie ce reuneşte la Strasbourg cele 46 de state semnatare ale Convenţiei europene a drepturilor omului.

În septembrie 2022, Parlamentul European a adoptat un raport în care se afirmă că Ungaria, condusă din 2010 de premierul naţionalist-conservator Viktor Orban, nu mai este o democraţie adevărată, ci un „regim hibrid de autocraţie electorală”.