Consilierul președintelui Zelenski: „România a ajutat de la început, nu de azi, când susținerea Ucrainei a ajuns o regulă de bune maniere”
Consilierul președintelui Ucrainei, Mihail Podoliak, a arătat, într-un interviu pentru Hotnews, că România a sprijinit Ucraina încă din primele zile de război, atât umanitar, cât și financiar, dar și tehnică militară. De asemenea, consilieruul a subliniat că statul român a permis Ucrainei să folosească coridoarele sale pentru transportul cerealelor dar și în ceea ce privește tranzitul, adică permite să utilizăm coridoarele sale.
„Din punctul meu de vedere, pentru noi România este o țară foarte importantă, care oferă un volum mare de ajutor, atât umanitar, cât și financiar, dar și în ceea ce privește tranzitul, adică permite să utilizăm coridoarele sale. În plus, tehnică militară”, a declarat consilierul președintelui Ucrainei, Mihail Podoliak, într-un interviu pentru Hotnews.
Totodată, răspunzând unei întrebări, consilierul a afirmat că „este foarte straniu” faptul că România nu apare pe lista țărilor cărora Ministerul Apărării din Ucraina le-a adresat mulțumiri pe pagina oficială. „Nu am niciun dubiu referitor la sprijinul României și țărilor vecine, precum Bulgaria, subliniez, din primele zile de război, nu pur și simplu astăzi, când susținerea Ucrainei a devenit deja o regulă de bune maniere pentru țările care deja înțeleg ce înseamnă o lume modernă”, a mai spus consilierul.
„Să aduc aminte că în primele zile și luni de război, un șir de țări, în primul rând și inclusiv România, Bulgaria și altele au acordat un ajutor semnificativ pentru Ucraina”, a mai spus consilierul, explicând, în privința ajutorului militar, diferența potențialului militar al statelor. „Sunt gata să ofere totul și oferă totul, nu este comparabil cu ceea ce este nevoie astăzi pe front, luând în considerare dimensiunile războiului. De asemenea, acesta nu este comparabil cu arsenalul țărilor precum Germania, Franța, Marea Britanie, Statele Unite. Cred că țările care înțeleg exact toate riscurile și așa oferă ce pot, caută și alte oportunități, bazându-se pe posibilitățile lor bugetare”, a mai arătat consilierul președintelui Volodimir Zelenski.