Comisar de poliție, anchetat de DNA pentru fraudarea fondurilor europene. A desfășurat și activități de comerț cu animale

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de un comisar de poliţie din Hunedoara, care este cercetat într-un dosar pentru infracţiuni de fraudare a fondurilor europene sau desfășurare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția de polițist.

Procurorii din cadrul DNA Alba-Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 26 septembrie, față de George – Alexandru Zeriu, la data faptelor comisar de poliție, cu aviz de poliție judiciară în cadrul Poliției orașului Simeria, județul Hunedoara.

Polițistul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținere de fonduri europene (21 acte materiale), complicitate la instigare la fals intelectual, în formă continuată (17 acte materiale), instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

În perioada 2019-2023, polițistul ar fi determinat mai multe persoane fizice să depună, în nume propriu, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara și Centrul Local Brad mai multe cereri unice de plată. Ar fi fost atașate documente false, potrivit cărora persoanele fizice respective utilizau diferite suprafețe de teren și dețineau animale, iar unele dintre aceste persoane nu îndeplineau calitatea de fermier, primind pentru acest lucru subvenții.

„În fapt, inculpatul Zeriu George – Alexandru ar fi fost beneficiarul real al plăților A.P.I.A., având ca rezultat producerea unui prejudiciu bugetului Uniunii Europene în valoare totală de 2.462.495 lei (aprox. 493.000 euro). În același timp, inculpatul ar fi ajutat persoanele în numele cărora erau depuse cererile pentru plățile A.P.I.A. să obțină adeverințe din care să rezulte că terenurile sunt utilizate de ele, deși contractele de arendare au fost încheiate de inculpat, dar pe numele altor persoane”, transmite DNA.

A desfășurat activități de comerț cu animale și produse

Comisarul de poliție este cercetat și pentru efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

„Totodată, în perioada 2017-2024, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, George – Alexandru ZERIU, cu încălcarea interdicțiilor legale, ar fi efectuat, direct, activități de comerț cu animale și produse, folosindu-se de abatorul unei societăți comerciale pe care o administra în fapt”, se mai arată în comunicatul DNA
Omul legii și-a ascuns averea

George – Alexandru Zeriu mai este acuzat și de fals în declarații, în formă continuată (șase acte materiale).

„În plus, în perioada 2019-2024, în cadrul declarațiilor anuale de avere și interese, inculpatul nu a menținat o serie de bunuri mobile achiziționate pe numele altor persoane, dar utilizate de acesta (autoutilitară Toyota Hilux, autoturism Porsche Cayenne, autoutilitară Mercedes Benz Vito, autoutilitară Ford Transit, autoturism Audi A5)”, potrivit comunicatului.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, lui George – Alexandru Zeriu îi este interzis să exercite profesia de polițist. De asemenea, trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alți suspecți, pentru infracțiuni de fraudare a fondurilor europene (autorat sau complicitate), fals intelectual (instigare și complicitate), fals informatic.