CNN: Armata Rusiei a ajuns la 25 de kilometri de Kiev
Trupele militare ruse s-au apropiat „la aproximativ 25 de kilometri” de capitala ucraineană Kiev, transmite luni CNN.
Potrivit sursei citate, armata Federației Ruse „avansează încet” dar a înaintat totuși 5 kilometri în ultimele 24 de ore. „Ne așteptăm să încerce încercuirea Kievului în următoarele zile”, a zis un oficial american din domeniul apărării. În paralel, rușii încearcă să cucerească Harkov și Mariupol.
În același timp, armata rusă ar putea deveni mai agresivă, estimează experții. „Au înaintat mai încet decât au dorit și sunt frustrați”, au spus pentru CNN surse militare americane.
Din tranşee şi de pe baricadele ridicate în câteva zile, locuitorii Kievului asigurau luni că sunt pregătiţi să dea inamicilor „lecţia vieţii lor” , relatează AFP într-un reportaj din capitala ucraineană transformată în zona de război. Pe o stradă, locuitorii au luat tot ce le-a căzut sub mână – o veche maşină Lada, două tomberoane de gunoi, un dulap vechi – pentru a ridica baricade, sperând să frâneze înaintarea tancurilor ruseşti.
„Îi vom întâmpina cu cocktailuri Molotov şi gloanţe în cap!”, asigură un angajat la o bancă. „Singurele flori pe care le vor primi vor fi pentru mormântul lor”, adaugă bărbatul de 30 de ani, ieşit luni pentru aprovizionare, după încetarea restricţiilor de circulaţie.
La punctele de control, fiecare vehicul este verificat, oamenii se salută cu „Slava Ukrainî!” („Glorie Ucrainei!”), la care se răspunde „Eroilor Ucrainei!”, formulă patriotică devenită acum parolă de trecere. Un alt şofer adaugă „Moarte moscoviţilor!” şi redemarează în trombă.