Clotilde Armand se joacă cu banii românilor: “A dat contractul de salubritate unei firme care nu avea licență în București”
După ce a cerut insistent ca Sectorul 1 să intre în starea de urgență din cauza gunoaielor, Clotilde Armand a reușit să semneze un contract bănos cu o firmă de salubrizare care nu avea licență în București. Dacă omul de rând nu poate mișca un deget până nu are toate avizele în dosar, primarul Sectorului 1 a reușit să scoată din buzunarul bucureștenilor peste 11 milioane de lei pentru o firmă fără licență.
Comisarii Gărzii de Mediu au intervenit și au constatat faptul că cei de la REBU nu au licență pentru a funcționa pe teritoriul Capitalei. Astfel, compania REBU a primit o amendă de 30.000 de lei și li s-a interzis colectarea deșeurilor în București, până la obținerea licenței.
În acest moment, Clotilde Armand este în situația de a fi plătit, cu aproape 11 milioane de lei, o firmă care nu avea licență să strângă gunoiul în București.
În perioada stării de alertă, Clotilde Armand a contractat compania REBU pentru a face curățenie în Sectorul 1, iar contractul a fost în valoare de 11 milioane de lei.