Clinica privată unde a primit tratament Petrică Mîțu Stoian înainte de a muri a fost închisă

Clinica Nera, unde a fost internat înainte de a muri Petrică Mîţu Stoian, a fost închisă pentru o perioadă de cel puțin două săptămâni, informează B1TV. Decizia aparține conducerii clinicii, pe fondul scandalului iscat după moartea cântărețului de muzică populară.Clinica va fi închisă în intervalul 12 – 26 noiembrie în așteptarea rezultatelor anchetei demarate de autorități. Joi, 11 noiembrie, Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ceea ce privește cazul decesului artistului Petrică Mîțu Stoian se află în desfășurare o anchetă a instituțiilor competente.

Totodată, Ministerul Sănătății a precizat că oxigenoterapia hiperbară, tratamentul urmat de cântărețul Petrică Mîțu Stoian după vindecarea de infecția cu SARS-CoV2, nu este inclusă în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficienţa în COVID-19.

Dosar penal pentru ucidere din culpă
De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Caraș – Severin a demarat o verificare la unitățile medicale în care a fost internat pacientul, conform competențelor ce revin Direcției. Se verifică condițiile igienico-sanitare și respectarea procedurilor înainte de efectuarea terapiei din camera hiperbară.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa au deschis, luni, un dosar penal în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian și fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Interpretul de muzică populară din Mehedinţi Petrică Mîţu Stoian a murit sâmbătă seara, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, după ce a suferit un șoc septic. Medicii care l-au tratat la spital spun că acesta ar fi fost complet vaccinat anti-COVID, dar că a trecut prin boală și făcea o terapie de recuperare post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin.

Sursa: gandul.info

 » Aflați mai multe informații aici.