Claudiu Târziu(AUR): „Călcând în picioare Constituția, guvernul Cîțu impune restricții și discriminează 70% dintre cetățenii României”
Claudiu Târziu, senator AUR, a răbufnit la adresa Guvernului Cîțu printr-o declarație politică asupra ultimelor evenimente. Deși prim-ministrul a afirmat în luna aprilie că certificatul verde nu este o soluție, vedem cum în această săptămână ne-am trezit cu certificatul verde votat și implementat.
Această hotărâre de guvern încalcă flagrant Constituția, iar pentru 70% dintre cetățenii României această măsură discriminează.
Ce spunea Florin Cîțu în aprilie, întrebat fiind dacă în România va fi implementat așa-zisul certificat verde:
„Nu, în niciun caz! În România certificatul verde nu se va aplica!
Vom găsi soluții pentru toți operatorii din economie.”
Nu mai departe de săptămâna trecută, același Cîțu, prim-ministrul PNL-PSD, a răspuns altfel:
„Certificatul verde este o soluție, un instrument la îndemână și putem să îl folosim cu toții.
Eu zic că este o măsură bună, nu discriminează, este o soluție care permite activităților economice să continue!”
„Guvernul divide societatea românească între „buni” și „răi”, în funcție de administrarea sau nu a acestui vaccin. Și, pe de altă parte, ne obligă de facto să ne vaccinăm, fără a conta dacă socotim sau nu drept necesar acest act medical. Niciun om rațional nu poate crede că va continua să se testeze sine die, cheltuind din propriul buzunar de fiecare dată când dorește să intre într-un restaurant, să meargă la un teatru sau să participe la un eveniment în familie. Această opțiune este, de fapt, una falsă. În accepțiunea guvernanților, cetățenii nu trebuie să se testeze, ci trebuie să se vaccineze. Chiar împotriva propriei voințe și conștiințe.
Reamintesc faptul că, potrivit legislației în vigoare, vaccinarea este un act profilactic și voluntar. Din punctul nostru de vedere, este vital ca decizia administrării oricărui vaccin să rămână liber aleasă, iar consimțământul neviciat.
Întreb retoric: în ce măsură vaccinarea împotriva Covid-19 este efectuată de bunăvoie, fără constrângere, dacă guvernul limitează drepturile și libertățile, discriminând o proporție uriașă dintre cetățenii români?
Îngrădirea drepturilor și libertăților înseamnă discriminare. Prin măsurile sale, guvernul îi discriminează pe români și îi silește să se vaccineze. Obligativitatea înseamnă dictatură!„, încheie senatorul AUR și vicepreședintele AUR, Claudiu Târziu.