Ciucă: Am o relaţie foarte bună cu Florin Cîţu

Ciucă: Am o relaţie foarte bună cu Florin Cîţu / Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a negat, joi seară, existenţa unor tensiuni între el şi preşedintele Partidului Naţional Liberal, Florin Cîţu, subliniind că relaţia dintre ei este foarte bună. 

El a declarat, în cadrul unei emisiuni la TVR 1, că, nu a mai trecut pe la sediul partidului din cauza agendei încărcate de la Guvern.

‘Am o relaţie foarte bună. Nu mai târziu de ieri (n.r.- miercuri), am fost împreună la comemorarea prim-ministrului liberal asasinat în 1933, I. Gh. Duca. Ori de câte ori am ceva de rezolvat, discut cu preşedintele partidului, cu vicepreşedinţii partidului. Recunosc, nu am mai avut timp să ajung la sediul partidului pentru că au fost activităţile de la nivelul Guvernului. Chiar vă spun foarte sincer că nu am avut niciun fel de dialog neprincipial. Când vine vorba de partea aceasta internă, apar declaraţiile politice. Nu am o experienţă politică, dar pot să înţeleg politica’, a afirmat prim-ministrul Ciucă.

Premierul Ciucă admite varianta asumării răspunderii sau adoptarea certificatului verde în sesiune extraordinară a Parlamentului

Premierul Nicolae Ciucă a admis, joi seară, posibilitatea introducerii obligativităţii certificatului verde fie prin adoptarea într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, fie prin asumarea răspunderii Guvernului.

El a declarat că, în cazul în care situaţia o impune, Parlamentul ar putea fi convocat în sesiune extraordinară pentru a dezbate legea privind introducerea certificatului verde.

‘Fiecare dintre aceste variante se găseşte pe masă şi, în felul acesta, dacă situaţia o va impune, vom face apel la Parlament să intre în sesiune extraordinară şi să adoptăm una dintre ele – fie legea care există acum, cu amendamentele necesare, fie o asumare la nivelul Guvernului, astfel încât să putem să avem acest certificat COVID’,

 » Aflați mai multe informații aici.