Cîțu vinde portul Rusiei. Se anunță proteste la Constanța
Lucrurile au fost stabilite și trădarea este de dimensiuni universale: guvernul condus de Florin Cîțu dorește să vândă un act de importanță strategică națională nu doar pentru România cât și pentru întreg flancul estic al NATO.
Rusia vizează să pună mâna pe portul Constanța și se pare că va reuși acest lucru datorită slabului și coruptului guvern condus de Florin Cîțu.
Interesul vecinului din est și presiunile exercitate prin intermediul factorilor europeni corupți sunt mari. Președintele Klaus Iohannis se face că se uită în altă parte, dar americanii nu sunt deloc mulțumiți.
Vânzarea portului Constanța și intrarea acestuia sub controlul Rusiei pare deja să fie o realitate, dar numai dacă SUA și românii vor permite așa ceva.
Pierderea principalului acces la României la Marea Neagră și oceanele lumii ar reprezenta o gravă lovitură aplicată suveranității naționale. Practic România va primi comanda de la Moscova cu privire la ce anume mai poate trece prin portul Constanța.
Sâmbătă se anunță deja proteste mari la Constanța. Ele se vor desfășura în fața prefecturii începând cu ora 15.00.
Românii anunță că se vor aduna în număr mare și doresc stoparea acestui jaf. Vor reuși aceștia să oprească acest măcel executat asupra economiei românești de guvernul trădător format de PNL, USR și UDMR?
Rămâne să vedem.