Cîțu ocolește răspunsul cerut de Dumitrina Mitrea (AUR) cu privire la prima tranșă PNRR
Dumitrina Mitrea, deputat AUR, a primit un răspuns evaziv, din partea fostului ministru interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene Florin Cîțu, cu privire la proiectele pentru care se va aloca prima tranșă din PNRR, în cuantum de 3,7 miliarde de euro. În intervenția inițială, Mitrea susținea că aprobarea PNRR vine într-un moment complicat pentru România și cere în numele românilor o situație clară pentru destinația acestor fonduri.
În răspuns, fostul ministru interimar Florin Cîțu susține că la acest moment nu au fost inițiate apeluri de proiecte aferente investițiilor finanțate prin PNRR, acestea urmând a fi lansate pe durata implementării a PNRR (2021-2026).
„Comisia Europeană va acorda o prefinanțare de 13% în valoare de aproximativ 3,8 miliarde de euro, necondiționată de îndeplinirea jaloanelor sau țintelor din cadrul reformelor/investițiilor prevăzute în PNRR. Pentru prima cerere de plată sunt prevăzute următoarele investiții: reforme fiscale și reforma pensiilor; sprijin pentru mediul de afaceri și cercetare, dezvoltare și inovare; sănătate; buna guvernanță; educație – sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar„, se arată în răspunsul acordat de fostul ministru interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene Florin Cîțu.
La sfârșitul luni octombrie, Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) a fost evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene, urmând ca primele fonduri, respectiv 13% din suma nerambursabilă alocată României, adică acele 3,7 miliarde de euro, să ajungă în țară la începutul lunii decembrie sub forma unei prefinanțări acordate de Comisia Europeană.