Circulaţia feroviară, oprită temporar pe relaţia Târgu Jiu-Petroşani, din cauza unei locomotive de marfă defecte

Circulaţia feroviară, oprită temporar pe relaţia Târgu Jiu-Petroşani, din cauza unei locomotive de marfă defecte

Circulaţia feroviară este oprită temporar, marţi seară, pe relaţia Târgu Jiu-Petroşani, din cauza unei locomotive de marfă care a rupt pantograful. Trei trenuri de persoane aşteaptă în staţiile Meri, Valea Sadului şi Livezeni remedierea defecţiunii şi reluarea circulaţiei.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat că trafocul feroviar este oprit temporar pe intervalul CF Târgu Jiu – Petroşani, din cauza unei locomotive private care a rupt pantograful între staţiile Lainici şi Pietrele Albe, la km 102+400.

”Trenul privat de marfă, care aparţine operatorului Rail Cargo România, circula în relaţia Giurgiu Nord-Curtici, iar ruperea pantografului la cea de-a doua locomotivă s-a produs între staţiile Lainici-Pietrele Albe (linie simplă). Menţionăm faptul că, până la remedierea defecţiunii la pantograful locomotivei, retragerea acesteia din linie curentă şi finalizarea intervenţiilor desfăşurate cu drezina pantograf, trenurile de călători R 2085/R 2089, care circulă în relaţia Craiova – Petroşani şi R 2088, care circulă în relaţia Petroşani – Târgu Jiu sunt oprite temporar în staţiile Meri, Valea Sadului şi Livezeni”, a precizat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.