Cioromelea (AUR): Viticultorii din Niculițel nu au primit despăgubiri pentru culturile distruse de ploi și grindină, iar Ministerul Agriculturii refuză să ofere explicații
În urma sesizărilor primite de la viticultorii din localitatea Niculițel (Tulcea), care susțineau că nu au primite despăgubiri, deși culturile de viță de vie au fost distruse în proporție de 80% din cauza ploilor abundente și grindină, senatorul Valentin Cioromelea a înaintat o interpelare către Ministerul Agriculturii prin care cerea explicații privind această situație.
Senatorul AUR preciza că dosarele pentru acordarea despăgubirilor au fost depuse în termen, dar, deși conțineau toată documentația necesară, despăgubirea propriu-zisă nu a fost acordată nici până la acel moment.
„În perioada mai-iulie a anilor 2019, 2020 și 2021, asupra culturilor din podgoria localității Niculițel, una dintre cele mai importante podgorii ale județului, s-au abătut o serie de fenomene naturale care au distrus într-o proporție considerabilă producția (peste 80%). În special ploile abundente și grindina au dus la afectarea lăstarilor și a inflorescențelor în fazele de înflorire și fructificare. Prin urmare, în această perioadă, peste 21 de ha au fost considerate de către reprezentanții Direcției Agricole Județene Tulcea, trimiși în teritoriu, ca fiind afectate de calamități naturale, iar administratorii podgoriilor (SC Daiand Grapes Farm SRL și SC In Extension Farm SRL) urmau să primească despăgubiri”, a explicat senatorul Valentin Cioromelea în solicitarea transmisă.
În răspunsul comunicat de Ministerul Agriculturii, se oferă informații despre măsura de sprijin financiar, însă nu se precizează care este motivul neacordării despăgubirilor în cazul viticultorilor din județul Tulcea.
Singura informație referitoare la acest caz reprezintă confirmarea faptului că procesele verbale de constatare încheiate au vizat pagube produse de fenomene climatice nefavorabile precum grindina, ploi abundent si secetă, manifestate în anii 2019, 2020 și 2021.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii mai arată că această măsură de sprijin contribuie la protejarea veniturilor producătorilor din România şi încurajarea acestora de a-și asigura suprafețele cultivate cu vită-de-vie cu struguri pentru vin.
„Costurile eligibile reprezintă 80% din costul primelor de asigurare plătite de către producători pentru a se asigura împotriva pierderilor rezultate din fenomene climatice cu efecte adverse asimilabile dezastrelor naturale. Prin fenomen climatic cu efecte adverse care poate fi asimilat unui dezastru natural se înțelege fenomene meteorologice precum înghețul, grindina, poleiul, ploaia sau seceta, care distrug peste 30% din producția medie anuală a unui producător viticol în cei 3 ani precedenți sau o medie pe 3 ani bazată pe cei 5 ani precedenți, cu excepția celei mai mari şi a celei mai mici dintre valori”, se mai precizează în răspuns.