Ciolacu: Exclus ca eu vreodată să susţin vaccinarea obligatorie
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu va susţine niciodată vaccinarea obligatorie anti-COVID-19, însă se arată în favoarea unor măsuri pe care persoanele nevaccinate să le respecte suplimentar faţă de cele care s-au vaccinat. “Eu m-am vaccinat de trei ori, mă uit în fiecare seară să văd dacă am solzi, coadă sau degete mai lungi. Nu, nu s-a întâmplat, sunt la fel de sănătos”, declară Ciolacu, ironic.”Exclus ca eu vreodată să susţin vaccinarea obligatorie. Eu personal. Urmăriţi aşa, în activitatea mea politică, când am spus ceva şi am încălcat acel lucru. Preşedinta Comisiei (Ursula von der Leyen – n.r.) are dreptul la o opinie. Eu am trăit sub comunism, când toate lucrurile se impuneau. Cred în continuare şi cu convingere că nu trebuie impusă vaccinarea obligatorie. Este dreptul fiecăruia să decidă”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la România Tv.
Ciolacu i-a ironizat pe cei care invocă “efectele adverse” ale vaccinurilor şi se arată în favoarea unor restricţii impuse nevaccinaţilor. “Eu m-am vaccinat de trei ori, mă uit în fiecare seară să văd dacă am solzi, coadă sau degete mai lungi. Nu, nu s-a întâmplat, sunt la fel de sănătos. Cu adevărat, cel care nu se vaccinează trebuie să respecte şi dreptul meu la viaţă. El va avea mai multe lucruri de respectat decât de către mine, care m-am vaccinat”, a adăugat Marcel Ciolacu.
El este de părere că “alimentarea” unor subiecte legate de vaccinare a dus România în situaţia de a număra cinci sute de decese asociate COVID-19 zilnic.”Devenim oameni responsabili?”, a adăugat Ciolacu.
El a afirmat că speră ca “cei care au fost responsabili în Ministerul Sănătăţii până acum să răspundă pentru decesele care au fost din incompetenţă”.
Uniunea Europeană (UE) este necesar să pună subiectul vaccinării obligatorii pe masă,
» Aflați mai multe informații aici.