Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții.
Între un drum la poliție sau la tribunal, mai mulți primari și președinți de consilii județene au strâns semnături și au mers să-și depună actele pentru încă un mandat.
Sunt candidați cu dosare penale în Prahova, Iași, Suceava și București.
În Capitală, în trei dintre cele șase sectoare aspiră la fotoliul de primar politicieni cu dosare penale. La sectorul 1, edilul în funcție, Clotilde Armand a fost trimisă în judecată tocmai în ziua în care și-a depus candidatura pentru un nou mandat.
Clotilde Armand este acuzată că, din poziția de primar, a condus un proiect european și că astfel și-a suplimentat indemnizația timp de patru luni cu aproximativ 10.000 de lei. Clotilde Armand a declarat că este un caz penibil cu acuzații ridicole și un prejudiciu inventat de 3.000 euro.
Clotilde Armand, candidat USR la Primăria Capitalei: ”Am promis toleranță zero față de încălcarea legii și mă voi ține de cuvânt. Nicioadată nu-mi voi încălca principiile”.
Și fostul primar, acum candidat independent tot la primăria sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost trimis în judecată în urmă cu doi ani de DNA pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor în dosarul „diamante”.
Primar în funcție la sectorul trei, Robert Negoiță are trei dosare penale, iar edilul de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, închis inițial în dosarul Colectiv, are pe numele său mai multe plângeri penale.
La Prahova, președintele Consiliului Județean, liberalul Iulian Dumitrescu a încălcat decizia partidului și și-a depus candidatura pentru încă un mandat, deși este cercetat de procurorii DNA pentru că ar fi luat mită 16 milioane de lei.
La Iași, patru dosare penale nu l-au împiedicat pe primarul Mihai Chirica să le mai ceară o dată voturile oamenilor. Si președintele Consiliului Județean Costel Alexe este implicat în două dosare penale.
La Suceava, președintele PSD îl susține pentru funcția de primar pe fostul manager al spitalului județean, trimis în judecată pentru că ar fi încercat să afle date secrete dintr-un dosar privind infectările cu Covid în care era implicat spitalul.
Vasile Rîmbu, candidat PSD la primăria Suceava: ”Sunt sigur că se va judeca bine faza și totul o să fie normal”.
Candidaturi controversate au fost și la alegerile trecute. Sunt sute de primari sau președinți de consilii județene care au avut probleme cu lege și care au intrat în cursa electorală.
Culmea este că unii au câștigat alegerile chiar și din spatele gratiilor.