Chirurgul militar care a recunoscut „atențiile” de la pacienți, închisoare cu suspendare. Cât a pierdut Alexandru Săvulescu
În timp ce un fost ministru al Sănătății este acuzat de luare de mită, un cunoscut chirurg militar a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că a primit zeci de șpăgi de la pacienți, unele chiar sub ochii procurorilor care îl monitorizau.
Doctorul Alexandru Săvulescu a recunoscut acuzațiile, așa că nu va ajunge după gratii, dar nu mai are voie să profeseze, o perioadă, în spitale de stat.
Colonelul Alexandru Săvulescu a fost acuzat ca în perioada în care a condus secția Chirurgie 2 din Spitalul Militar Central, a luat șpăgi de la pacienți. Unora, spun procurorii, le-a micșorat stomacul pentru mie de euro sau două, în timp ce într-o clinică privată, costurile unor astfel de intervenții urcă la zece mii de euro. Printre cei care l-au mituit s-a numărat și un general din armată care spune că fost vorba despre un cadou.
General: „Am pus suma de 1.500 de lei într-un plic pe care am vrut să i-l dau domnului doctor în semn de mulțumire pentru grija și empatia cu care am fost tratat în spital.” (Sursa DNA)
Procurorii anticorupție au percheziționat cabinetul medicului din Spitalul Militar, pe care
l-au supravegheat audio-video luni în șir. Aici au descoperit peste 11.600 de euro și 17.500 de lei.
Acuzați de dare de mită, pacienții au declarat că medicul militar nu a condiționat intervențiile. La rândul său, chirurgul a recunoscut că nu a refuzat atunci când a primit atenții, inclusiv bijuterii din aur.
Chirurgul militar: „Au fost situații în care pacienții, înainte de externare, după efectuarea actului medical, au venit la mine și, în semn de mulțumire, mi-au dat sume de bani.”
Cunoscutul chirurg militar a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăţiei, prin care Tribunalul Militar l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, și l-a obligat să muncească 60 de zile în folosul comunității. În plus, vreme de doi ani și jumătate, colonelul trecut între timp în rezervă nu va avea voie să profeseze în sistemul public de sănătate.
Colegiul Medicilor din România nu ia măsuri în astfel de cazuri, instanța stabilind pedepsele. Inclusiv reclamațiile pacienților sunt direcționate spre Parchet.
Prin sentința de condamnare, medicul va rămâne fără șpăgile dovedite – aproape 35.000 de lei și 4.750 de euro – dar şi fără banii găsiți la el acasă și în cabinet, peste 110.000 de euro, 30.000 de dolari și 30.000 de lei.