CEDO cere României să recunoască parteneriatul civil și cupluri gay. George Simion: Un nou atac la adresa familiei și a normalității
Avertismentele AUR s-au adeverit – CEDO obligă statul român să adopte o legislație prin care să recunoască cuplurile de același sex. Această decizie a stârnit indignarea liderului AUR, George Simion, pe care o consideră drept „un nou atac la adresa familiei și a normalității”. El spune că am ajuns „în punctul în care o instanță internațională decide împotriva voinței majorității absolute a poporului român”.
„Decizia CEDO de astăzi este un nou atac la adresa familiei și a normalității. Din păcate, era de așteptat. Aici am ajuns. După ani de zile în care am avertizat că aici se va ajunge, iată-ne în punctul în care o instanță internațională decide împotriva voinței majorității absolute a poporului român. Familia este atacată. Națiunea se dorește a fi dizolvată. Libertatea este suprimată, zilnic, prin votul unor parlamentari ignoranți (vedeți legea cu demonstrațiile stradale și ultrajul, vedeți cenzura CNA etc)”, a scris Simion.
El i-a ironizat pe cei care, la Referendumul din 2018, nu s-au prezentat la urne pe motiv că „nu înțeleg întrebarea” sau că în ascuns, întrebarea ar fi ascuns alte interese.
„AUR este atacat pentru că susține familia, patria și libertatea. Am avut șansa să punem stop tăvălugului la Referendumul din 2018. Atunci, unii n-au înțeles întrebarea sau credeau că e una secretă . Alegerile din 2024 reprezintă ultima șansă să obținem o majoritate în fruntea țării care să apere Familia, Libertatea și Țara. Deșteptați-vă români, că am dormit destul!”, a încheiat Simion.
Reamintim că și Biserica Ortodoxă Română a condamnat vehement decizia CEDO. În 2018, Referendumul care ar fi introdus în Constituție căsătoria dintre un bărbat și o femeie nu a fost validat, din cauza neîndeplinirii pragului de 30% prezență.
Dintre cei care au participat, peste 90% au votat pentru definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie.