Ce trebuie să știi despre azilele groazei. Toate drumurile duc la Gabriela Firea
Apar informații noi în cazul bătrânilor ținuți ca-n lagăr în cămine private din Voluntari și Afumați, cu răni până la os, înfometați, bătuți și ținuți în condiții greu de descris. Încrengăturile ajung până la apropiații ministrului Familiei, Gabriela Firea, care a și reacționat pe tema asta.
Pe scurt, sora Gabrielei Firea, Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, era șefă la Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc, arată o anchetă a jurnaliștilor Centrului de Investigații Media și Buletin de București. La scurt timp după primele dezvăluiri privind aceste azile, încă din februarie, sora Gabrielei Firea s-a transferat la DGASPC Ilfov.
Mai mult, cea mai bună prietenă a Gabrielei Firea, Ligia Gheorghe, era vicepreședinta unei Asociații care deținea unul dintre căminele groazei. Firea spune că prietena sa a demisionat încă de anul trecut, dar datele oficiale o contrazic pe Firea și, coincidență sau nu, informațiile publice arată că demisia a avut loc abia anul acesta, în februarie, la scurt timp după primele dezvăluiri din aceste azile de bătrâni. Primele dezvăluiri despre atrocitățile comise în aceste azile au avut loc în februarie, tot atunci procurorii s-au autosesizat și au început ancheta care săptămâna aceasta a culminat cu reținerea a 24 de suspecți: 4 sunt acum în arest preventiv, iar 11 în arest la domiciliu.
Ce mai spune Gabriela Firea? Că nu știe nimic despre aceste centre, chiar dacă două azile se află în orașul controlat de soțul dumneaei, vinovatii să plătească și, mai mult, se plânge că se încearcă intimidarea sa, compromiterea imaginii sale și chiar scoaterea din viața politică. Gabriela Firea spune că aceste informații apar în contextul în care vrea să candideze din nou la Primăria Bucureștiului.
Tot Gabriela Firea vorbește de falsuri în articole de presă – însă trebuie să precizăm: dezvăluirile din februarie privind aceste azile au dus la deschiderea dosarului penal de către procurori, iar săptămâna asta 4 suspecți au fost arestați preventiv, 11 au primit arest la domiciliu, iar alții control judiciar.
Între cei arestați preventiv se află și Ștefan Godei, administratorul unuia dintre căminele de bătrâni și el un apropiat al Gabrielei Firea, care potrivit jurnaliștilor, a fost șofer la Primăria Capitalei în mandatul Gabrielei Firea. Tot Godei a fost și vicepreședinte al Organizației Tineretului Social Democrat Ilfov. Arestat preventiv este și fratele lui Godei.
Ancheta și alte nereguli grave în instituțiile publice. Potrivit procurorilor, patronii căminelor știau când ar urma să fie controlați, astfel că aveau timp să ascundă neregulile.