Ce se întâmplă cu rocada premierilor. Greva profesorilor poate prelungi mandatul lui Nicolae Ciucă

Vineri, 26 mai, premierul Nicolae Ciucă ar trebui să își dea demisia, iar în locul său să fie investit Marcel Ciolacu. Liderul PSD refuză să preia mandatul până când nu sunt rezolvate unele probleme, iar greva profesorilor ar putea amâna rocada. Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, explică situația actuală.

Premierul Nicolae Ciucă ar fi trebuit să își depună mandatul vineri, 26 mai, însă acest eveniment ar putea fi amânat. Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, a explicat că această decizie este una importantă pentru toate cele trei partide aflate la guvernare. Ziua în care primul-ministru va demisiona va fi stabilită de comun acord.

„Aceste decizii extrem de importante privesc toate cele trei partide ale coaliției, așa că decizia depunerii acestui mandat sau ziua exacta, o vom stabili împreună. Mai mult decât atât, prioritar în momentul de față este să rezolvăm problemele cele mai importante ale românilor.

În prezent, sunt bine, am suspendat orice fel de discuții legate de funcții, legate de ministere, am decis evident, diminuarea lor și a numărului de secretari de stat. Discuțiile pe care le continuam în momentul de fata privesc programul de guvernare și probleme curente. Calendarul depinde de aceste discuții, care se va finaliza, credem noi, într-un timp foarte scurt, e posibil sa fie vineri, dar vrem sa fim corecți și sa ne respectăm angajamente înainte de a face următorul pas. Tranziția poate fi una rapida, este absolut necesara, e un angajament pe care l-am luat nu numai în fața coaliției, dar și în fața oamenilor și există în momentul de față discuții, evident serioase, la problema rezolvării”, a spus Ionuț Stroe în cadrul unei intervenții TV.

„Indiferent de situație, după depunerea mandatului urmează o perioadă de interimat, care, în mod constituțional, durează până la învestirea noului Guvern, până la votarea noului Prim-ministru în funcția de Premier în Parlament. Așa că din procedurile juridice care decurg până la instalarea noului cabinet, domnul Premier Ciucă va fi interimar”, a explicat oficialul liberal.

Întrebat dacă greva profesorilor va afecta rotativa premierilor, Ionuț Stroe a precizat că autoritățile își doresc să rezolve problema din Educație cât mai repede.

„Vă pot asigura că vom găsi soluții, nu să lăsăm problemele românilor nerezolvate, nu am guvernat cu ochii la sondaje nici până acum, vom fi orientați către soluții. Noi ne dorim ca situația din Educație să se rezolve cât mai rapid și cât mai eficient posibil, astfel încât o situație ca cea descrisă de dvs. să fie evitată”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al PNL.

Cât timp va mai fi Nicolae Ciucă prim-ministrul României


Ionuț Stroe a fost întrebat dacă, în toată perioada în care profesorii se află în grevă, premier va fi Nicolae Ciucă. Oficialul liberal a precizat că nimeni nu își dorește ca situația din Educație să se întindă pe mai multe săptămâni, însă actualul prim-ministru va rămâne în funcție până la investirea lui Marcel Ciolacu.

„Noi ne dorim ca aceasta perioadă sa fie cat mai scurta, reperul la care ne raportăm este votul din Parlament pentru un nou Prim Ministru. Este o procedura constituțională, reglementată, care indiferent de voința unora sau altora rezulta din Lege. Intermatul va fi pana la votarea noului prim-ministru”, a explicat oficialul.